Oana Roman, foc și pară pe sora ei! Ce mesaj dur i-a transmis Catincăi Roman
Oana Roman trece printr-o perioadă dificilă! După ce a anunțat că s-a despărțit de tatăl fiicei sale, Marius Elisei, vedeta a mărturisit că nu se află în relații bune cu ceilalți membri ai familiei sale.
Oana Roman, foc și pară pe sora ei! Ce mesaj dur i-a transmis Catincăi Roman
Oana Roman nu mai vorbește cu tatăl ei, Petre Roman, dar nici cu sora sa mai mare, Catinca Zilahy.
‘Relația cu tata s-a răcit foarte mult. Practic, el s-a îndepărtat treptat-treptat. Am luat lucrurile ca atare, înțeleg că așa a gândit el să facă. Nu știu dacă a făcut-o din proprie inițiativă sau forțat de împrejurări. Încă sper să se regleze lucrurile și să simt că am un tată în viață și lângă mine, parte din viața mea și a Isei, mai ales. Nu a venit să o vadă de aproape un an și, de când ne-am mutat, nu a dorit să vină să vadă casa, probabil și pentru că nu vrea să o întâlnească pe mama. Pentru mine, însă, e o mare durere, întrucât îmi doream să se bucure pentru această realizare a mea și pentru că îmi doream ca Isa să fie parte din viața lui.
Este singura lui nepoată. Și, pentru ea, el este practic un străin. Nu cred că l-a văzut de zece ori în șase ani. Îl vede la TV uneori și mă întreabă de ce nu vine tataie să o vadă, și eu chiar nu știu ce să-i răspund. Nu a venit niciodată cu un cadou de ziua ei sau de Crăciun. Doar acum un an, de ziua ei, a venit și i-a adus 100 de lei. De atunci, cred că nu l-a mai văzut decât o singură dată. L-am sunat acum câteva luni să-l rog să ne sfătuim în legătură cu școala la care să o dau, mi-a spus că nu poate vorbi și că mă sună el înapoi. A sunat după două luni, pe 26 decembrie, dar nu i-am răspuns, fiindcă eram cu ea la spital, făcuse gripă și se simțea foarte rău. Nu mi-a dat niciun mesaj de Crăciun, nici de Revelion, nici de ziua mea, de Sf. Ion. Mai mult nu am ce să spun, trageți voi concluziile’, a povestit Oana pentru VIVA!
De asemenea, Oana Roman este supărată foc și pe Catinca, care s-a îndepărtat de ea în ultima perioadă. Oana a povestit că relația dintre ele s-a stricat anul trecut când aceasta i-a cerut ajutorul pentru mama lor, Mioara Roman. Fosta soție a lui Petre Roman a rămas fără locuință, iar vedeta a decis să o ia să locuiască în vila din Pipera.
“Ultima oară am vorbit în vară, când i-am spus că mama nu mai are unde să stea și că trebuie să o iau la mine. Nu s-a oferit să ajute și, de atunci, nu mi-a mai dat niciun telefon sau mesaj”, a mai adăugat Oana pentru sursa citată mai sus.