Oana Roman, despre scandalul legat de Brâncuși și Irina Rimes. ”Dar măcar să nu-l batjocorim! Mai bine tăcem și ne vedem de soarta noastră mică și modestă”
Oana Roman a comentat din nou pe marginea scandalului iscat de numirea Irinei Rimes ambasador al Zilei Naționale Constantin Brâncuși.
După ce cântăreața Irina Rimes a fost desemnată ambasador onorific al Zilei Naționale Constantin Brâncuși, s-a iscat un imens scandal. Oana Roman a comentat atunci în termeni foarte duri alegerea Irinei Rimes. ”Ideea e ca ea o fi bună pentru generația tânără dar, cu scuzele de rigoare, efectiv nu o duce capul și e si incultă grav. Așa e și mare parte din generația pe care o reprezintă”, spunea Oana Roman în urmă cu câteva zile.
Acum, vedeta a comentat din nou pe marginea acestui scandal.
”Apropos de tot scandalul generat de problemă BRÂNCUȘI VERSUS Irina Rimes la care nu am stat pasivă, mi-am exprimat o părere. Dură și clară. De ce? Am toate motivele: am un cult pentru Brâncuși, l-am studiat încă de când aveam vreo 16 ani împinsă fiind să-l descopăr de către academicianul Radu Varia, unul din cei mai mari critici de artă din lume și un mare specialist în Brâncuși. E adevărat că puțini au avut șansa să crească în casă cu Radu Varia ca prieten de familie. Eu am avut șansa să cresc într o casă în care prietenii de suflet erau oameni precum Radu Varia, Petru Creția, Andrei Pleșu și alți oameni de calibrul lor”, a scris oana Roman în mediul online.
Oana Roman a ținut să precizeze că l-a studiat foarte bine pe Constantin Brâncuși și că vizitat numeroase muzee din lume unde sunt expuse operele acestuia.
”În facultate am scris o lucrare despre Brâncuși și am luat atunci o notă foarte mare pentru că, da, Radu Varia, care era la Paris în acea perioadă, m-a ajutat cu documentație pentru acea lucrare. Am vizitat toate muzeele din Europa și SUA unde se află opere brâncușiene și cunosc opera și istoria lor îndeaproape. Sunt deci îndreptătită să spun că nu vreau ca Brâncuși, după ce a fost batjocorit îm România de la început, continuă să fie și în 2020”, a adăugat ea.
Vedeta a încheiat menționând că nu ar trebui sub nicio formă să-l batjocorim pe cel care a fost marele Constantin Brâncuși.
”Nu cred că avem nici dreptul să ne lăudăm cu el pentru că a devenit demult Universal și a fost mai francez că francezii. Asta e adevărul . Dar măcar să nu-l batjocorim ! Măcar atât. Mai bine tăcem și ne vedem de soartă noastră mică și modestă”.