O fostă ispită de la ‘Insula iubirii’, diagnosticată cu cancer: ‘Nopți la rând adormeam plângând cu gândul că mor’
Irina Stroia, una dintre fostele ispite de la ‘Insula Iubirii’, sezonul 5, a mărturisit că a fost diagnosticată cu o formă de cancer. Din fericire, tânăra de 24 de ani a reușit să învingă boala, iar acum se simte bine.
Fostă ispită de la ‘Insula iubirii’ a povestit că acest an a fost extrem de dificil pentru ea, după ce medicii i-au pus un diagnostic crunt. Irina Stroia a aflat că suferă de cancer după ce și-a făcut mai multe analize.
Irina Stroia a avut cancer
‘La începutul anului am fost diagnosticată cu o formă de cancer. Pe scurt (pentru că voi dezvolta subiectul cu altă ocazie), am primit cea mai mare palmă de la viață. Nu puteam să plâng, să îmi manifest frică sau emoțiile în vreun fel pentru că mama mea a trecut prin destule în viața ei și să mă vadă și pe mine la pămânț, ar fi distrus-o și mai tare decât vestea că unul dintre copiii ei are o boală ce poate ucide.
Pandemia mi-a permis să fac puține seturi de analize, un medic m-a consultat înainte de starea de urgență, alți trei au primit doar analizele făcute înainte de nebunia globală, online. Cei trei din urmă îmi spuneau că au avut cazuri cu analize asemănătore care au trecut peste, dar și cazuri care în 3 luni au murit. Înghețam după fiecare apel. Pentru prima dată m-am închis în mine, încercând să ascund cât mai adânc frică. Nopți la rând adormeam plângând cu gândul că dacă mor, cine mai are grijă de mama mea, de fratele meu?’, a povestit Irina, notează Wowbiz.ro.
A reușit să învingă nemiloasa boală
Tânăra este acum în afara oricărui pericol, motiv pentru care, de altfel, a și decis să facă publice chinurile prin care a trecut.
‘Iubiții mei frumoși, dacă nu ați fi fost voi în lunile astea, nu șțiu în ce măsură starea mea psihică ar fi fost bună. Scriu cu lacrimi în ochi, de fericire că vă am în viața mea, pentru că voi, alături de familie, îmi sunteți bogăția. Mi-ați făcut cel mai mare cadou prin simpla prezență, suportul necondiționat și crizele de râs oferite. Să îmi trăiți voi mie, pentru că fără familie și fără voi prezentul ar fi fost cu totul diferit’, a mai spus aceasta.