O fată din Dâmboviţa a dispărut după ce a plecat de la şcoală. Familia crede că a fost răpită la fel ca Alexandra Măceşanu
O fetiţă de 11 ani din județul Dâmboviţa este de negăsit de vineri. Copila a plecat de la şcoală după ce a terminat orele, însă nu a mai ajuns acasă.
O fată din Dâmboviţa a dispărut după ce a plecat de la şcoală. Familia crede că a fost răpită la fel ca Alexandra Măceşanu
Familia sa a reclamat dispariţia la Poliţie, iar aceştia au pornit în căutarea ei. Mama minorei crede că aceasta a fost răpită de pe stradă.
Fetiţa provine din comuna Gura Şuţii. O camera de supraveghere a înregistrat-o pe elevă până aproape de casă, la circa 300 de metri, iar de acolo parcă a intrat în pământ.
‘A luat-o, domne, ce să bănuim altceva . O sută de metri să ajungă și imediat cum a dat colțu nu a mai ajuns copilul acasă. Nu a fost bătută, înjurată’, a mărturisit sora fetei dispărute.
„Se vede pe camere că fata s-a speriat. Mergea pe margine, este un pom la un moment dat și se vede pe camere cum o trage cineva”, a spus fratele ei, sâmbătă seară, la Antena 3.
Mihaela Adriana Fieraru are aproape 1 metru și 50 de centimetri înălțime, în jur de 45 de kilograme, ochi căprui, păr lung, castaniu.
În momentul dispariției purta blugi de culoare albastră, bluză de culoare gri și era încălțată cu pantofi sport de culoare neagră cu roșu.