Numărul cazurilor de gripă explodează. ”Am venit cu Covid și între timp am făcut și gripă”

05.04.2022, 15:57
Numărul cazurilor de gripă explodează. ”Am venit cu Covid și între timp am făcut și gripă”
27.346 cazuri de coronavirus în ultma zi în țara noastră

Cazurile de gripă s-au înmulțit, de când masca nu mai este obligatorie în locurile publice. Cazurile de răceli și viroze au crescut cu 70% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Pacienții se plâng că au ajuns în spital cu COVID și între timp au contractat și gripă. ”Am făcut gripă în spital. Am venit cu Covid și între timp am făcut și gripă”.

Odată cu eliminarea restricțiilor legate de pandemia de Coronavirus, s-a declanșat o nouă avalanșă de îmbolnăviri, tot de natură respiratorie.

Cazurile de răceli și viroze au crescut cu 70% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. Din această cauză, spitalele şi cabinetele medicilor de familie sunt pline.

Anul trecut, au fost raportate doar 10 cazuri de gripă

Institutul Naţional de Sănătate Publică anunţă că în săptămâna 21 – 27 martie au fost raportate la nivel naţional 1.500 de cazuri de gripă clinică. Reamintim că anul trecut, în aceeaşi perioadă, au fost raportate doar 10 cazuri de gripă.

Până acum nu a fost confirmat nicio persoană decedată din cauza virusului gripal.

Câte persoane au fost vaccinate

Conform datelor INSP, de la începutul sezonului au fost confirmate cu laboratorul 403 cazuri de gripă. Până la data de 27 martie, au fost vaccinate antigripal 1.490.760 de persoane din grupele la risc cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii, menţionează INSP.

În București, zeci de pacienți se prezintă zilnic la unitățile medicale cu simptome de infecții respiratorii, iar unele au luat măsuri pentru a stopa extinderea bolii. La spitalul Institutul Marius Nasta vizitatori sunt interziși să între pentru a nu împrăştia şi mai mult virusul, iar la internare bolnavii sunt testaţi pentru gripă şi Covid.

”Aceste măsuri de a nu primi vizitatori sunt pentru pacienți și nu în defavoarea lor. În acest moment pot să vină numai familiile ale căror pacienți sunt aproape de finalul vieții sau au o stare generală gravă”, spune Gina Ciolan, director medical al Institutului, conform Digi24.

Pacienții se plâng că au ajuns în spital cu COVID și între timp au contractat și gripă.

”Am făcut gripă în spital. Am venit cu Covid și între timp am făcut și gripă. O fi venit vreun pacient, nu știu de unde am luat. Cam greu, nu am dormit trei nopți. Sunt speriat”, povestește un pacient.

Medicii le recomandă celor care fac gripă să se izoleze, să se odihnească şi să bea multe lichide.

citește și...