Noi precizări despre declarația pe proprie răspundere: ce spun autoritățile
Autoritățile au făcut noi precizări despre declarația pe proprie răspundere care trebuie completată de toate persoanele din România care ies din casă cu un motiv întemeiat.
Noi precizări despre declarația pe proprie răspundere: ce spun autoritățile
Grupul de Comunicare Strategică a explicat de unde se poate descărca formularul corect și cum trebuie semnat.
Formularul declarației pe proprie răspundere trebuie printat (înainte sau după completare) sau scris de mână, iar apoi semnat de mână. Îl pot semna electronic doar cei care au acest drept, nu este de ajuns imitarea semnăturii pe ecranul telefonului sau al calculatorului.
„Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței, motivul și locul deplasării, data și semnătura”. Asta presupune faptul că documentul „ poate fi redactat/completat de pe PC/laptop în câmpurile predefinite, în formatul PDF, necesitând tipărirea și semnătura olografă a titularului. Ulterior, îl puteți fotografia și păstra în telefonul/tableta dvs. pentru a-l prezenta autorităților.
Până în acest moment, singura modalitate legală de autentificare a declarației pe proprie răspundere este semnătura olografă. Această semnătură olografă face ca, pentru acel act semnat, să existe răspundere juridică, cu tot ceea ce presupune acest lucru în situația în care persoana ar fi trasă la răspundere. În ceea ce privește semnătura electronică, ea trebuie să urmeze niște pași prealabili de validare pentru persoana care o folosește și presupune un anumit regim de utilizare.
Declarația pe proprie răspundere poate fi descărcată de pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, de pe site-ul Știri Oficiale sau de pe site-ul STS.
Totodată, reamintim faptul că declarația pe proprie răspundere poate fi redactată integral olograf, cu preluarea tuturor elementelor din modelul declarației pe proprie răspundere pus la dispoziție”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.
Foto: Inquam Photos