Niculina Stoican, confesiuni dureroase despre viața de familie
Niculina Stoican a făcut recent confesiuni dureroase despre viața de familie. Artista de muzică populară a vorbit pentru prima oară despre problemele pe care le-a avut în ultimii ani.
Deși Niculina Stoican este mereu cu zâmbetul pe buze și într-o formă de invidiat, a trecut prin perioade groaznice. Soțul ei a ajuns la închisoare, unde a petrecut timp de trei ani, iar cântăreața s-a luptat cu o depresie cruntă, scrie Spynews.
Niculina Stoican, confesiuni dureroase despre viața de familie
„Soțul meu a stat acolo aproape 3 ani și, când s-a întors, viața noastră a luat-o de la capăt. Cred că am făcut față cu demnitate la toată situația asta. Viața noastră a fost întreruptă de nedreptăți. Eu și soțul meu am învățat să retrăim această viață care ne-a fost întreruptă. Eu am trecut prin momente foarte grele, am făcut depresie, atacuri de panică. Am avut multe griji, dar am încercat să nu-i împovărez pe ceilalți cu ele”, a spus solista de folclor.
Soțul Niculinei Stoican a fost eliberat din închisoare la sfârșitul anului 2016, acolo unde se afla încă din anul 2014. Decizia a fost luată de magistrații Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, însă bărbatul, trimis în judecată, alături de Genică Boerică şi alte 10 persoane, pentru obţinerea ilegală de rambursări de TVA de 13,6 milioane de lei, a mai rămas câteva zile după gratii, pentru a vedea dacă hotărârea va fi contestată.