Natașa Raab, declarații sfâșietoare la două luni de la moartea soțului

29.11.2019, 11:58
Natașa Raab, declarații sfâșietoare la două luni de la moartea soțului
Natașa Raab, declarații sfâșietoare la două luni de la moartea soțului

Natașa Raab a făcut declarații sfâșietoare la două luni de la moartea soțului. Actrița spune că îi este foarte greu și se simte extrem de singură. 

În urmă cu două luni, Natașa Raab a primit o lovitură cruntă de la viață. Val Guțul, bărbatul care i-a fost soț vreme de 38 de ani, a murit, din cauza unei boli cumplite. 

Natașa Raab, declarații sfâșietoare la două luni de la moartea soțului

Recent, actrița a fost invitată la o emisiune TV, unde a făcut declarații sfâșietoare. 

„Parcă am fost în pragul unei depresii. Îmi pare rău că nu sunt așa de veselă ca de obicei. Poate că soțul meu nu a fost cel mai iubitor, dar totuși nu pot șterge cu buretele, m-am chinuit să nu-i lipsească nimic, să-și vadă numai de meseria lui. Încerc să mă ridic…L-am strigat, am crezut că o să vină. Mi-e greu, mi-e foarte greu…când mă uit cum eram și cum sunt acum îmi vine foarte greu”, a mărturisit Natașa, care nu s-a putut abține din plâns. 

„După 38 de ani ai impresia că ești a nimănui. Vă rog să aveți grijă de iubirile voastre. Of, Doamne, Dumnezeule…Nu l-am visat încă, dar mi-e foarte dor de el și când realizez că nu o să mai vină niciodată…l-am iubit foarte mult, foarte mult. Mai aveam un pic și făceam 40 de ani de căsnicie. Câteodată am impresia că a uitat toată lumea de mine”, a mai spus Raab.

citește și...