Momente de panică pentru Oana Lis. ”Era cât pe ce să sară blocul în aer”

25.05.2020, 10:15
Momente de panică pentru Oana Lis. ”Era cât pe ce să sară blocul în aer”
Momente de panică pentru Oana Lis. ”Era cât pe ce să sară blocul în aer”

Oana Lis, în vârstă de 41 de ani, a avut parte de experiențe neplăcute pe durata izolării la domiciliu din cauza pandemiei de coronavirus.

În această perioadă, Oana Lis a fost nevoită să se ocupe de treburile casnice. partenera de viață a lui Viorel Lis a mărturisit că a trecut prin momente de panică în momentul în care a pus aragazul în funcțiune, din cauza unor scurgeri de gaz.

”De când m-am mutat cu Viorel, am mâncat în oraș”

Oana Lis a mărturisit că de când formează un cuplu cu fostul edil al Capitalei, Viorel Lis, nu a gătit, ci cei doi au mâncat în oraș sau au comandat.

“Am gătit foarte mult, am spălat. Am învățat să gătesc, însă asta s-a lăsat la început cu o mare sperietură. Eu nu am folosit aragazul până să înceapă pandemia. De când m-am mutat cu Viorel, am mâncat în oraș sau am comandat.

Într-o noapte am depistat o scurgere de gaze, din cauza racordului legat prost. A început să miroasă puternic și era cât pe ce să sară blocul în aer. M-am speriat, am făcut atac de panică. Două nopți nu am dormit. Cu ocazia asta am făcut curat în cuptor, era plin de cutii cu machiaje”, a declarat Oana Lis pentru click.ro.

A slăbit în această perioadă

Oana Lis a dezvăluit că a slăbit în perioada de izolare.

“Am și slăbit, am mâncat multe salate. Înainte mă îngrașasem pentru că ieșeam des cu prietenele în oraș. Acum am mâncat mai puțin, am făcut terapii cu oamenii pentru că intraseră într-o paranoia urâtă. Am reușit să cresc profesional și nu mai sunt doar psiholog, ci și psihoterapeut integrativ”, a mai declarat vedeta pentru sursa mai sus-menționată.

Viorel Lis a avut probleme de sănătate

Pe durata izolării la domiciliu, fostul primar al Bucureștiului, Viorel Lis, în vârstă de 76 de ani, s-a confruntat cu probleme de sănătate.

”Nu s-a simțit prea bine, însă. De două ori i s-a făcut rău și ne-am descurcat greu având în vedere situația din spitale”, a dezvăluit Oana Lis.

citește și...