Miley Cyrus a fost operată la corzile vocale

10.11.2019, 15:38
Miley Cyrus a fost operată la corzile vocale
Miley Cyrus a fost operată la corzile vocale

Miley Cyrus a fost operată la corzile vocale. Artista a fost internată luna trecută din cauza amigdalitei, iar atunci i-au fost descoperite alte probleme medicale. 

Artista în vârstă de 26 de ani a ajuns din nou la spital, unde a suferit o intervenție chirurgicală la corzile vocale. Operația a venit după ce, în octombrie, medicii i-au descoperit lui Miley o afecțiune pe care o avea de ani întregi și îi putea afecta vocea. 

Miley Cyrus a fost internată și luna trecută

„Când Miley a fost internată pentru amigdalită, luna trecută, i-a fost descoperită şi o problemă separată care îi afecta corzile vocale, o afecţiune pe care o avea de ani de zile fără să ştie. Atunci i s-a spus că trebuie să suporte o intervenţie chirurgicală înainte de sfârşitul anului, procesul de recuperare incluzând şi câteva săptămâni de tăcere”, a declarat o sursă apropiată familiei, pentru Mirror.

Artista nu va putea vorbi săptămâni la rând și este nevoită să își anuleze concertele pe care trebuia să le susțină în următoarele luni. 

Foto: Profimedia

citește și...