Mihai Sturzu, despre perioada când făcea parte din trupa Hi-Q. ”Povestea trupei noastre este povestea unor prieteni”

17.11.2021, 11:58
Mihai Sturzu, despre perioada când făcea parte din trupa Hi-Q. ”Povestea trupei noastre este povestea unor prieteni”
Mihai Sturzu, despre perioada când făcea parte din trupa Hi-Q. ”Povestea trupei noastre este povestea unor prieteni”

Mihai Sturzu, în vârstă de 42 de ani, și-a amintit de perioada în care făcea parte din trupa de mare succes Hi-Q, alături de Florin Grozea și Dana Nălbaru. Acesta a dat detalii din acea perioadă cu totul specială din viața sa artistică. ”Povestea trupei noastre este povestea unor prieteni”, a declarat Mihai Sturzu.

Mihai Sturzu s-a bucurat de mare succes ca artist pe vremea când făcea parte din formația Hi-Q. După destrămarea trupei, Mihai Sturzu a cochetat cu politica, iar ulterior și-a făcut o carieră în domeniul aviației.  Mihai Sturzu a vorbit, pentru libertatea.ro, despre perioada în care a făcut parte din formația Hi-Q.

”Știi cum a fost pentru mine perioada asta cu muzica? A fost exact ca perioada de liceu, doar că a durat 18 ani. Au fost cele mai mișto momente din viața noastră, dar s-a terminat. Ne distram, toată ziua eram împreună, plecați la concerte, ne sudasem foarte tare. Nu eram numai colegi de trupă, eram o familie și cei mai buni prieteni. A fost o perioadă grozavă, dar care s-a terminat când nici trupa n-a mai fost adolescentă. În momentul în care trupa a împlinit 18 ani, a fost momentul când ne-am și oprit. Ne-am luat în brațe, ne-am pupat, ne-am mulțumit, am avut un ultim concert și gata”, a spus el.

 

Mihai Sturzu, despre perioada când făcea parte din trupa Hi-Q. ”Nu știu dacă ne vom reuni vreodată, dar e frumos să vezi că oamenii ne mai ascultă”

Despre momentul în care s-a înființat trupa Hi-Q, Mihai Sturzu a declarat: ”Florin Grozea este cel mai bun prieten al meu de când ne știm. Am fost colegi de bancă în clasa I. Ne știm de la grădiniță. Părinții ne-au pus în aceeași bancă. Am crescut împreună. La liceu, am urmat profile diferite, uman și real, dar Florin mereu a făcut pian. În liceu, cânta cu clapa la Palatul Copiilor, după școală. Le plecase solistul, el știa că eu merg la cor, aveam o ureche muzicală foarte bună. M-a întrebat dacă vreau să vin să cânt cu ei. Am zis OK, era o chestie de o vară, de clasa a X-a. Cântau cover-uri. Și am zis, la un moment dat, hai să ne facem noi piesele noastre, să le cântăm oamenilor ceva original. Să vedem ce putem să facem noi. Dând timpul înapoi, într-o perioadă în care nu exista internet. Erau doar două studiouri în toată țara, la care nu aveai acces. Și pas cu pas, doi colegi de liceu din Brașov și-au făcut o trupă. Am cunoscut-o apoi pe Dana, am început să apărem la televizor și a venit succesul pentru noi. Dana a ales să cânte singură o perioadă. Așa a apărut Nicoleta în viața noastră, am început să cântăm cu ea. Am avut un succes și mai mare, apoi Nicoleta a plecat în America, la un moment dat s-a întors Dana și uite așa am ținut-o 18 ani. Povestea trupei noastre este povestea unor prieteni, de fapt, o poveste a unor oameni care timp de 18 ani s-au căutat pe ei înșiși, au căutat succesul, au căutat scopul comun și iubirea publicului”.

Mihai Sturzu a explicat și cum a fost în momentul în care formația s-a destrămat și el și colegii săi au luat-o fiecare pe drumul său.

”A fost o decizie asumată de toți. Pur și simplu, fiecare explora deja alte dimensiuni ale vieții lui, astfel încât ne-am dat seama, uitându-ne unii la alții, că ne rămăsese mică muzica. Cariera asta. Pur și simplu, fiecare dintre noi voia să facă altceva. N-a fost o decizie ușoară, dar a fost una asumată de toți, ne-am despărțit cu zâmbetul pe buze, împăcați cu tot ce făcusem până atunci, cu milioanele de oameni care au fost alături de noi și ne-au ascultat. Văd că nu există nicio petrecere din asta retro, Nostalgia, unde să nu se asculte HI-Q. Că mă trezesc cu zeci de videouri de la prieteni. Nu știu dacă ne vom reuni vreodată, dar e frumos să vezi că oamenii ne mai ascultă”, a mai spus Mihai Sturzu pentru sursa mai sus-menționată.

citește și...