Mihai Constantinescu se simte mai bine! Noi detalii despre starea sa de sănătate 

30.09.2019, 11:11
Mihai Constantinescu se simte mai bine! Noi detalii despre starea sa de sănătate 
Mihai Constantinescu se simte mai bine

Mihai Constantinescu se simte, în sfârșit, mai bine. Deși zilele trecute au circulat în presă mai multe știri false potrivit cărora solistul a încetat din viață, se pare că lucrurile nu stau deloc așa. 

Artistul a făcut progrese și a început să mănânce singur, pentru prima oară de când a fost internat, potrivit Știrilor Kanal D. 

Mihai Constantinescu a reușit să se ridice

Mai mult decât atât, solistul își miscă membrele și a reușit să se ridice, spre bucuria soției sale, care stă tot timpul alături de el. 

„Mihai Constantinescu se simte mai bine! Este adevărat, este foarte slăbit, dar există o evoluție vizibilă în cazul lui în ultima perioadă. Drept dovadă, doctorii care îl monitorizează permanent  au decis să îi administreze mâncăruri ușoare, în special supe și legume pasate. Partea de hrană și irigare a organelor este făcută în continuare prin perfuzii, pentru a se evita complicațiile la rinichi. Mai mult, artistul a început să își miște membrele și, de câteva ori, în sfârșit, a reușit să se ridice, spre marea mulțumire a soției sale, Simona, care este nelipsitită de lângă el. Zilnic, vine și stă lângă Mihai”, a dezvăluit un apropiat familiei.

Artistul a fost internat de urgență la Terapie Intensivă în Spitalul Floreasca pe 13 mai 2019, după ce a fost găsit inconștient, de către soția sa, în propria locuință. Medicii sosiți fața locului au început manevrele de resuscitare după ce a suferit un stop cardio-respirator.

CITEȘTE ȘI: Modelele de videochat au un nivel de stimă de sine ridicat

citește și...