Marian Râlea: ”Un singur lucru știm că, pentru un actor, să te uite publicul, e cumplit…”

14.04.2020, 13:31
Marian Râlea: ”Un singur lucru știm că, pentru un actor, să te uite publicul, e cumplit…”
Marian Râlea: ”Un singur lucru știm că, pentru un actor, să te uite publicul, e cumplit…”

Actorul Marian Râlea resimte perioada de izolare la domiciliu din cauza pandemiei de coronavirus din România. Acesta a afirmat că îi este greu că nu mai poate fi pe scenă.

Marian Râlea susține că îi lipsesc foarte mult spectacolele în această perioadă.

”Îmi este greu, ca actor, în primul rând pentru că nu mai sunt pe scenă. Îmi lipsesc enorm spectacolele. Scena e sufletul meu și atunci mie îmi vine să mă duc în fiecare seară la spectacol, să-mi urmez sufletul, dar n-am cum și n-am unde…

Pe de altă parte, încerc să găsesc și părțile bune din perioada asta, în care mi-am pus în ordine niște gânduri”, a povestit Maria Râlea pentru revistatango.ro.

Artistul a afirmat că unul dintre cele mai dureroase lucruri pentru un actor este să fie uitat de public.

”E destul de netrăită povestea asta, n-am mai trecut prin așa ceva, așa că încercăm, fiecare, să facem ce putem, fără să știm cum e mai bine. Un singur lucru știm că, pentru un actor, să te uite publicul, e cumplit… Iar eu încerc, prin poveștile mele, să dau celor care îmi ascultă poveștile acea putere din care să își amintească faptul că mâine răsare soarele din nou, mâine sigur pomii înfloresc și oamenii se iubesc. Iar dacă n-o să fie bine mâine, atunci, poimâine… Poimâine, sigur! Asta încerc de fapt, să le dau încredere că va fi bine.

Și această perioadă în care stăm între patru pereți, cu puțină imaginație, o putem preschimba într-o perioadă de evadare într-o poveste, bucătăria e sala de bal și chiar e bine să dansăm în bucătărie, așteptând, astfel, mai ușor, să vedem ce-o să fie, că altceva nici nu avem de făcut… Și, tot în bucătărie, de exemplu, povestea cu spălatul pe mâini capătă valențe magice și ușor, ușor începe să-ți facă plăcere și să speli vasele. Distrugi virusul și ai și cratița curată!

Cred că despre asta e vorba în poveștile pe care le fac și le transmit online, despre încrederea că binele va învinge. Ele nu sunt niște povești numai pentru copii, sunt povești și pentru oameni mari, sunt povești și pentru copiii mari pe care i-am crescut. Și cred că toată lumea are nevoie, mai ales în situația asta, de poveste și de finaluri bune, fericite”, a mai declarat Marian Râlea pentru sursa mai sus-menționată.

citește și...