Maria Cârneci, la șase luni de la moartea soțului. ”Mi-e foarte greu”

13.05.2020, 11:36
Maria Cârneci, la șase luni de la moartea soțului. ”Mi-e foarte greu”
Maria Cârneci, la șase luni de la moartea soțului. ”Mi-e foarte greu”

Interpreta de muzică populară Maria Cârneci a făcut declarații emoționante la șase luni de la moartea soțului său.

Cântăreața Maria Cârneci a trecut prin momente grele în luna noiembrie a anului trecut, când soțul său, Romulus Petrescu, a încetat din viață, răpus de o b oală cumplită.

La șase luni de la dispariția celui care i-a fost partener de viață, Maria Cârneci a mărturisit că îi este foarte greu fără el.

„Soţul meu a fost mai întâi de toate om, iar cine l-a cunoscut ştie despre ce vorbesc. Un om deştept, de calitate, în banca lui, care vorbea puţin şi bine, un om care ştia ce este respectul, un soţ desăvârşit care mi-a înţeles meseria şi m-a sprijinit. Noi am ştiut foarte bine noţiunea de familie, de căsnicie, mai ales că părinţii lui au fost căsătoriţi 59 de ani, iar ai mei 52 de ani. Noi nu am ştiut ce e divorţul. Am învăţat, în schimb, respectul. Dacă am avut discuţii, le-am rezolvat în linişte. Nu cu jigniri, cu zbierete!

Nu ne-au pasionat maşinile de lux, hainele scumpe, nu ne-am poleit cu scumpătăţi, ci am pus accent pe omenie, pe sănătate. Un avocat, prieten de familie, a spus: „din cunoştinţele mele, a murit cel mai bun prieten şi om”, pentru că era foarte apreciat. Ce pot spune decât că mi-e foarte greu fără soţul meu. Am luptat să fie în viaţă, dar am ajuns să cred că e cât vrea Dumnezeu”, a declarat Maria Cârneci pentru click.ro.

Artista se pregătește pentru parastasul de șase luni.

„La pomana de trei luni a fost bine, am făcut un parastas frumos, acum însă este mai greu, din cauza restricţiilor. Voi face cu grijă toate rânduielile, voi fi ajutată de neamurile mele. Vom prepara sarmale, friptură, vom da vase, haine, iar acestea vor fi duse la un azil de bătrâni. Mergem şi la cimitir unde am înţeles că este permis un număr de 16 persoane”, a mai spus interpreta de muzică populară.

citește și...