Marea suferință a Cristinei Spătar. ”Cred că nici peste 100 de ani nu aș putea să o uit”

09.03.2020, 13:13
Marea suferință a Cristinei Spătar. ”Cred că nici peste 100 de ani nu aș putea să o uit”
Marea suferință a Cristinei Spătar. ”Cred că nici peste 100 de ani nu aș putea să o uit”

Cântăreața Cristina Spătar nu poate trece peste suferința provocată de moartea mamei sale. De 8 Martie, artista a fost în lacrimi amintindu-și de cea care i-a dat viață.

Mama Cristinei Spătar a fost răpusă de cancer. Artista se emoționează de fiecare dată când își amintește de cea care a adus-o pe lume.

”Mama mea nu mai e de foarte mulți ani și eu am avut o relație specială cu mama mea. Mama mea a murit de cancer. Și chiar seara, la culcare, am făcut o postare, cu o piesă pe care i-am dedicat-o, în care vorbesc despre ea. M-am gândit la ea.

Este foarte greu. Toată lumea își serbează mama, numai eu… mama mea nu mai e demult printre noi și pe mine m-a marcat foarte tare. Cred că nici peste 100 de ani nu aș putea să o uit. A fost o femeie extraordinar de blândă, de bună. Singurii care mă împlinesc și care mă fac să mă simt specială sunt copiii. Îmi fac tot felul de felicitări, de scrisorile. Și m-au emoționat, am plâns ieri”, a declarat artista la emisiunea ”Star Matinal”, de la Antena Stars, potrivit a1.ro.

Ea a mai spus și cum au încurajat-o cei din jur după dispariția mamei sale.

”După moartea mamei, cei din jur și-au spus să îmi fac familia mea și că o să văd că depășesc mult mai ușor. Și într-adevăr, copiii mă ajută să depășesc orice situație mai delicată din viața mea. Sunt niște copii extraordinari. Mă străduiesc să fiu ca mama. Sunt foarte permisivă. Sper să-i determin să mă asculte cu vorba bună. tatăl meu era foarte dur, ea era foarte blândă. Ea nici măcar nu ridica tonul. Cred că mama ar fi mândră de mine”, a mai spus Cristina Spătar.

citește și...