Marcel Vela: ”Depinde de fiecare dintre noi, de fiecare cetăţean cât de responsabili suntem, pentru că virusul acesta nu se odihneşte şi nici nu se relaxează din 15 mai”

05.05.2020, 09:17
Marcel Vela: ”Depinde de fiecare dintre noi, de fiecare cetăţean cât de responsabili suntem, pentru că virusul acesta nu se odihneşte şi nici nu se relaxează din 15 mai”

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a vorbit despre măsurile care vor fi aplicate după data de 15 mai, pe durata stării de alertă.

”Starea de alertă este un tranzit spre starea de normalitate (…) Nu se vor da ordonanţe de urgenţă în perioada stării de alertă. În perioada stării de alertă, aşa cum am spus, ea va fi declarată de către Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă şi starea de alertă va fi gestionată de către acest comitet care analizează propunerile unui grup tehnic ce la rândul său va analiza situaţii din teren.

Toate deciziile de sancţiune sunt decise la vremea respectivă de către Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă (…)”, a declarat Marcel Vela la Antena 3.

Ministrul de Interne a îndemnat românii să fie responsabili și după data de 15 mai.

”Depinde de fiecare dintre noi, de fiecare cetăţean cât de responsabili suntem, pentru că virusul acesta nu se odihneşte şi nici nu se relaxează din 15 mai (…) O parte din măşti vor fi asigurate gratuit de către Guvernul României pentru persoanele care nu au posibilitatea să achiziţioneze măşti.

Cei care sunt înregistraţi în zona de probleme sociale, probleme de venit minim sau persoane care au vulnerabilităţi (…) Vreau să îi laud pe români şi pe toţi compatrioţii mei, chiar pe cei din diaspora care au înţeles apelul domnului preşedinte şi al meu şi al celorlalţi colegi să rămână acasă şi să nu vină de Paşte şi au respectat acest apel. Românii au respectat extrem de mult”, a mai spus Marcel Vela.