Klaus Iohannis, mesaj pentru români înainte de expirarea stării de urgență: ‘Nu vor urma 3 zile fără restricții’

14.05.2020, 20:02
Klaus Iohannis, mesaj pentru români înainte de expirarea stării de urgență: 'Nu vor urma 3 zile fără restricții'

Joi, 14 mai, Președintele Klaus Iohannis a făcut declarații în cadrul unei conferințe de presă. Șeful statului a precizat că ieșirea din stare de urgență nu echivalează cu finalul pandemiei și că, sub nicio formă, nu vor urma trei zile fără restricții.

Klaus Iohannis, mesaj pentru români înainte de expirarea stării de urgență: ‘Nu vor urma 3 zile fără restricții’

Klaus Iohannis a declarat că nu trebuie să renunțăm la reguli pentru că ar însemna o greșeală, iar în cazul în care situația se va înrăutăți, nu va ezita să declare, din nou, stare de urgență!

Iată declarațiile președintelui Klaus Iohannis:

‘Astăzi este ultima zi în care România se mai află în stare de urgență. Suntem la finalul a două luni dificile, în care cei mai mulți dintre dumneavoastră, majoritatea covârșitoare, ați respectat cu strictețe restricțiile instituite de autorități. Ați stat în case, ați renunțat să vă mai vedeți familia și prietenii, v-ați schimbat cu totul întreaga viață punând mai presus nu doar sănătatea voastră, dar și pe a celorlalți.

Printr-un efort național, am reușit să stopăm răspândirea rapidă a epidemiei și să limităm semnificativ numărul de victime. Dumneavoastră, dragi români, sunteți eroii acestui efort național. Vă mulțumesc pentru toate sacrificiile pe care le-ați făcut!’, a declarat Klaus Iohannis în cadrul unei conferințe de presă, cu doar câteva ore înainte de ieșirea din starea de urgență.

‘Acum, când încheiem cele două luni de stare de urgență și tragem linie, putem spune cu toată certitudinea: Împreună am salvat vieți! Așa arată o națiune puternică și unită! Și la fel de puternici și uniți trebuie să continuăm și în lunile următoare, pentru că lupta cu acest virus nemilos este departe de a se fi încheiat.

Astăzi, la data expirării stării de urgență, România înregistrează 16.247 de cazuri de îmbolnăvire, cu 245 de cazuri noi de ieri până astăzi, ceea ce arată un trend epidemiologic în ușoară scădere. Numărul de cazuri vindecate – 9.053 astăzi – este mai mare decât cel al cazurilor active, și anume astăzi 6.148.

225 de pacienți se află internați în secțiile de tratament intensiv și vreau să menționez că pe toată durata stării de urgență nu s-au înregistrat depășiri de capacitate în sectorul de tratament intensiv.

De mâine intrăm într-o nouă etapă, pentru că încetarea stării de urgență nu echivalează, din păcate, cu finalul epidemiei.

Dragi români, nu vor urma trei zile fără reguli și restricții! Reîntoarcerea bruscă la situația de dinainte de pandemie este imposibilă. Virusul nu ține cont de acte administrative, iar renunțarea prematură la toate regulile care s-au dovedit bune ar însemna o gravă eroare.

Intrarea în starea de alertă aduce cu sine riscuri noi și responsabilități suplimentare pentru toți cei care își vor relua, într-o formă sau alta, activitatea.

Și vreau să fiu foarte clar: Dacă situația se va înrăutăți și datele vor arăta un număr galopant de infectări, care va duce la supraaglomerarea spitalelor, atunci nu voi ezita să declar din nou stare de urgență! Să nu compromitem, așadar, tot ce am realizat până acum cu mari sacrificii!’, a mai adăugat președintele României.

citește și...