Iulia Vântur: ”Nu tot ce-ți dorești înseamnă că se va întâmpla”

07.06.2020, 09:27
Iulia Vântur: ”Nu tot ce-ți dorești înseamnă că se va întâmpla”
Iulia Vântur: ”Nu tot ce-ți dorești înseamnă că se va întâmpla”

Fosta vedetă de televiziune Iulia Vântur a vorbit despre viața ei din India, țară în care este stabilită de mai multă vreme.

Iulia Vântur este stabilită în India, țara iubituli ei – starul bollywoodian Salman Khan, de mai mulți ani. Pandemia de coronavirus a prins-o pe vedetă la ferma lui Salman Khan.

”Noi încă stăm în casă și nu știm pentru cătă vreme. Știu că puteți să ieșiți, dar foarte multă precauție, trebuie să fim prudenți. Încă suntem foarte stricți aici, situația se agravează foarte tare, e o pantă ascendentă, o să dureze mai mult, sunt deja trei luni, dar probabil ușor vor deschide unele sectoare pentru a funcționa economia, dar e un risc mare”, a declarat Iuia Vântur la emisiunea ”Showbiz Report”, de la Antena Stars, potrivit spynews.ro.

Își dorește copii

Iulia Vântur a mărturisit că își dorește o familie și copii.

”Mi-ar plăcea să am o familie, mi-ar plăcea să am și un copil, dar trebuie sa vină de la Dumnezeu, că așa e, un copil e un dar de la Dumnezeu. Atunci când Dumnezeu o să considere că e momentul, atunci o să îmi dea și un copil. Ideea este să fiu fericită, să mă fac eu pe mine fericită oricum pot, cu familie, fără familie, cu copil, fără copil, ideea este să fiu fericită”, a explicat vedeta.

Recunoaște că s-a schimbat

Fosta prezentatoare de televiziune a afirmat că viața sa s-a schimbat și că acum a ajuns să privească lucrurile altfel în urma meditației.

”Important este să ajungi la pacea interioară. Acum realizez că acesta este cel mai important lucru. Sănătatea emoționala și mentală sunt cele mai importante într-o relatie. (…) Înainte eram dominată de cuvântul vreau, și voiam ca totul să se întample acum, aici și cum vreau eu, însă acum știu că am intenție pentru anumite lucruri, am învățat că nu tot ceea ce-ți dorești e neapărat bun pentru tine, nu tot ce-ți dorești înseamnă că se va întâmpla”, a mai spus Iulia Vântur.

citește și...