Ioana Ginghină, noi detalii despre divorțul de Alexandru Papadopol! Cum își atacă fostul soț
Ioana Ginghină, 41 de ani, și tatăl fiicei sale, Alexandru Papadopol, 44 de ani, au decis să divorțeze la notar. Despărțirea a avut loc rapid, în luna iunie, însă adevăratele motive ale separării nu se cunosc nici acum.
Ioana Ginghină, noi detalii despre divorțul de Alexandru Papadopol!
Alexandru Papadopol a încercat pe cât posibil să nu vorbească despre divorț, în schimb, Ioana Ginghină a scris mai multe texte pe blogul personal despre clipe grele prin care a trecut.
‘Aşa mi-au spus toţi, asta simt şi eu să fac acum. E cea mai bună perioadă pentru acest lucru. E vară, e vacanţă, e soare, e cald, deci e timpul pentru distracţie.Să trăiesc clipa… ce o mai însemna şi asta, mi-am zis? Ştiu, în principiu, să mă bucur de prezent, de ce mi se întâmplă, însă ce mi se întâmplă nu e tocmai plăcut, aşa că am plecat la Sibiu. Unde poţi să te vindeci mai bine decât la mama şi la tata în braţe. Părinţii sunt cei care îţi spun sincer că eşti cea mai minunată fiinţă de pe pământ şi pe ei chiar îi crezi.
Tot acasă m-am reîntâlnit cu prietenii din copilărie, cu colegii de liceu cu toată adolescenţa mea, lucru care m-a făcut să capăt un vibe, o stare proaspătă, un zâmbet permanent pe buze şi… un strop de Fericire. Da, parcă nu mă mai întâlnisem de mult cu Fericirea. Voiam de mult să o regăsesc, dar încercările mele eşuau de fiecare dată.
Apoi m-am întors acasă, fără Ruxi, ea a rămas la Sibiu să facă o şcoală de vară şi, m-am trezit pentru prima dată singură în casă… poate părea ciudat, însă o să fiu sinceră cu voi şi o sã vă spun că nu e chiar aşa de rău să fii singură. Dorm într-un pat mare de două persoane… singură. Este fantastic, nu mă mai înghesuie nimeni. Pot dormi pe diagonală, dacă vreau. Da, chiar că m-am hotărât să trăiesc clipa şi să mă bucur de faptul că sunt liberă’, a scris Ioana Ginghină pe blog.