Ioana Ginghină, afectată financiar în urma pandemiei de coronavirus. ”Chiar dacă activitatea nu merge, trebuie să dau salarii și să plătesc chiria”
Actrița Ioana Ginghină este afectată financiar din cauza pandemiei de coronavirus. Aceasta a fost nevoită să închidă școala de actorie, însă cu toate acestea trebuie să plătească salarii și să achite chiria.
Ioana Ginghină a mărturisit că suspendarea activității inclusiv la școala ei de actorie, precum și anularea unor evenimente antamate cu mult timp înainte de izbucnirea pandemiei de Covid-19 îi cam dau peste cap veniturile.
„Mă afectează destul de tare această pauză. Școala de actorie MiniArtShow este pe pauză, la fel evenimentele pe care le aveam de organizat. În perioada Paștelui aveam foarte multe evenimente și cu siguranță acum nu voi avea nimic.
Chiar dacă activitatea nu merge, trebuie să dau salarii și să plătesc chiria, deci situația nu este roz”, a declarat Ioana Ginghină pentru libertatea.ro.
Vedeta are planuri noi pentru toamna acestui an.
”Apoi, din toamnă, vreau să vin cu un program de dezvoltate personală pentru adulți și copii, ceva la care lucrez acum. Vor fi exerciții de actorie combinate cu elemente de life coaching”, a mai spus actrița.