Imagini incredibile din Prahovo! Secarea Dunării a făcut posibilă apariția la suprafață a unor vase de război naziste, scufundate în Al Doilea Război Mondial!

20.08.2022, 14:43

Seceta toridă care face ravagii în Europa a scos la iveală zeci de nave de război germane care s-au scufundat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în apropierea orașului portuar fluvial sârb Prahovo. Unele dintre nave încă mai au turnulețele, catargele rupte și carenele răsucite, în timp ce altele zac scufundate sub bancuri de nisip.

În orașul Prahovo, situat la granița dintre Serbia și România, aceste structuri apar în mijlocul Dunării atunci când nivelul apei este scăzut.

Acestea sunt nave germane naziste care au fost folosite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Au fost scufundate timp de 78 de ani. Navele se numără printre sutele scufundate de-a lungul Dunării de către Flota Mării Negre a Germaniei naziste în 1944, în timp ce se retrăgeau din fața forțelor sovietice care înaintau, și încă îngreunează traficul fluvial în timpul nivelurilor scăzute ale apei, potrivit as.com.

Vasele de război conțin tone de muniție și explozibili și reprezentă un pericol pentru transportul maritim

Pentru locuitorii din Prahovo, acestea sunt urme ale trecutului care îi fac să simtă istoria mai aproape.

“Pentru mine, ca om care locuiește în Prahovo, cel de-al Doilea Război Mondial nu s-a terminat încă”, spune un istoric din Prahovo

“Flotila germană a lăsat în urmă un imens dezastru ecologic care ne amenință pe noi, locuitorii din Prahovo“, a declarat Velimir Trajilovic, 74 de ani, un pensionar din Prahovo care a scris o carte despre navele germane.

Lucrătorii din România, în pericol

Lunile de secetă și temperaturile record au îngreunat traficul fluvial pe arterele vitale din alte părți ale Europei, inclusiv Germania, Italia și Franța. În Serbia, autoritățile au recurs la dragare pentru a menține deschise căile de navigație pe Dunăre. Până la Prahovo, o parte din corpuri au redus secțiunea navigabilă pe această porțiune a Dunării la doar 100 de metri  de la 180 de metri.

Împrăștiate în albia fluviului, unele dintre nave mai au încă turnulețe, catarge rupte și coifuri răsucite, în timp ce altele zac în mare parte scufundate sub bancuri de nisip.

Operațiunea “Danube Goblin”

Scufundarea navelor germane a fost o tactică de război a contraamiralului german Paul Willy Zieb. Această operațiune a fost numită “Danube Goblin” și a constat în scufundarea întregii flote de la Marea Neagră pentru a preveni căderea acesteia în mâinile Armatei Roșii bolșevice.

Nu avea doar scopuri militare, ci și economice, explică arheologul subacvatic Gordana Karovic.
“Navele au fost scufundate nu doar pentru a nu cădea în mâinile Armatei Roșii, care venea foarte repede, ci și pentru a bloca Dunărea, pentru a bloca calea navigabilă”, spune Karobic.

Scufundarea navelor a fost planificată pentru a îngreuna cât mai mult posibil navigația pe această parte a Dunării.

Guvernul sârb va aloca 29 de milioane de euro companiei care va efectua operațiunea, explică Natasha Jovanovic, jurnalist la Euronews Serbia.
Înainte de a începe procesul de extragere a navelor scufundate, acestea vor trebui să fie deminate, deoarece în urmă cu 40 de ani au avut loc explozii și mai multe persoane au fost ucise în timp ce încercau să le scoată.

Toate descoperirile vor fi considerate patrimoniu cultural al Republicii Serbia.

 

citește și...