Horoscop septembrie 2019: ce îți rezervă astrele și care e ziua ta norocoasă

09.09.2019, 18:20
Horoscop septembrie 2019: ce îți rezervă astrele și care e ziua ta norocoasă
Toamna vine cu sfaturi pentru fiecare zodie

Odată cu venirea toamnei, horoscopul pentru luna septembrie îți spune la ce să te aștepți, atât în ceea ce privește relațiile, cât și cariera. 

Iată mai jos ce ți-au rezervat astrele în prima lună de toamnă, potrivit harpersbazaar.com: 

Fecioară

Daca ai o relație serioasă și credeai că e suficient de solidă încât să nu apară conflicte serioase, e posibil să apară certuri în a doua jumătate a lunii. Nu lăsa vorbele unui străin să te enerveze, păstrează-ți calmul și folosește logica. 

Zi norocoasă: 10. Introspecția asupra unei vechi probleme te umple de speranță. 

Balanță

Deși îți pare foarte greu să păstrezi viața de familie perfectă, vei reuși să te descurci. Acțiunile pe care le-ai făcut lunile trecute încep să dea roade și să ajute pe toată lumea din jur. 

Zi norocoasă: 13. Lucrurile merg exact cum îți doreai, așa că poți scăpa de îngrijorări din trecut. 

Scorpion

Mai multe persoane îți vor prezenta ideile lor, dar va ține doar de tine să evaluezi dacă sunt sau nu realiste. Pregătește-te să fii vocea rațiunii. 

Zi norocoasă: 24. O zi care începe banal se dovedește a fi plină de aventuri și clipe minunate!

Săgetător

Septembrie debutează cu realizări profesionale, dar fii atent în jur pentru că e posibil să apară șanse pe care e bine să le refuzi. 

Zi norocoasă: 4. Amânarea unei ședințe deschide posibilități foarte interesante. 

Capricorn

După ce rezolvi niște probleme personale complicate, vei putea să te concentrezi pe cele concrete, dar ignoră-i pe cei care insistă să faci planuri înainte să fii gata. 

Zi norocoasă: 18. Mesaje intrigante apar și rezolvă o mare dilemă care te frământa. 

Vărsător

Vei continua să îmbunătățești situații care sunt departe de a fi perfecte. Ia în calcul că e posibil să înduri mai mult decât te-ai fi așteptat. 

Zi norocoasă: 2. Să petreci timp cu rudele se poate dovedi o experiență din care înveți multe. 

Pești

Luna aceasta, vei găsi curajul de a înfrunta o problemă care nu îți dă pace, însă ai grijă să nu devii arogant, pentru că apropiații vor crede că succesul ți s-a urcat la cap.

Zi norocoasă: 28. Niște musafiri vor aduce vești multașteptate foarte bune. 

Berbec 

Vei începe să respecți regulile și îți vei atinge scopul, dar e posibil să pari prea concentrat pe muncă și fără umor, așa că demonstrează contrariul. 

Zi norocoasă: 23. Întrebările adresate cu diplomație evită un adevărat haos. 

Taur

Instinctele îți vor spune că vei dezamăgi pe cineva, însă poți să previi acest lucru destul de ușor. 

Zi norocoasă: 8. Vei ieși în mod neașteptat dintr-o circumstanță dificilă. 

Gemeni

O aură romantică te va copleși luna această, așa că fii atent la responsabilitățile pe care le ai de îndeplinit. 

Zi norocoasă: 22. Actele caritabile aduc rezultate foarte bune. 

Rac

Încearcă să nu fii dureros de sincer cu cei din jur, în special la finalul lui septembrie, atunci când nu vei fi la fel de delicat ca de obicei. 

Zi norocoasă: 6. Unele încercări ajung la final uneori, însă e mai bine așa. 

Leu

Te vei întreba de ce te simți mai independent și mai detașat de cei din jur în ultima vreme. Întreabă pe cineva obiectiv și roagă-l să fie foarte sincer. 

Zi norocoasă: 26. Discuțiile delicate fac lumină într-o privință misterioasă. 

 

citește și...