Gimnasta Larisa Iordache nu mai muncește cu polițiștii. ”Nu era treaba mea să stau în stradă”
Larisa Iordache a renunțat să mai muncească alături de polițiști în această perioadă de criză din România.
Gimnasta Larisa Iordache a muncit alături de polițiști în această perioadă de pandemie de coronavirus. Pentru că în această perioadă de restricții este nevoie de multe echipaje pe stradă, conducerea Ministerului de Interne a dat ordin să se folosească toate cadrele, inclusiv sportivii de la clubul Dinamo.
Cu gradul de agent, Larisa Iordache a fost arondată la Secția 22 din București și pe 9 aprilie a fost prima ei de zi de lucru în stradă.
Însă, spotiva a renunțat după câteva zile și a explicat, pentru click.ro, care a fost motivul.
”După ce s-a lăudat că ajută Poliția, Larisa Iordache a spus că intră în medical și că nu mai poate ieși la acțiuni. Șeful Secției 22 este foarte supărat”, au dezvăluit surse din cadrul IGPR.
”Momentan, nu am intrat în concediu medical, voi vedeadacă am să o fac. Am niște probleme la tendonul ahilian de la piciorul stâng. Nu am fugit de responsabilitate, îmi văd de sănătate. Nu era treaba mea să stau în stradă”, a explicat Larisa Iordache pentru sursa citată.