Georgina Rodriguez, logodnica lui Cristiano Ronaldo, a dezvăluit de ce nu s-au căsătorit până acum
Georgina Rodriguez, logodnica și mama fetiței lui Cristiano Ronaldo, a dezvăluit motivul pentru care nu s-a căsătorit până acum cu fotbalistul.
Partenera atacantului de la FC Juventus a vorbit recent, pentru Marca, despre relația cu Ronaldo și despre viața pe care o au împreună. Georgina a mărturisit că nu au abandonat dorința de a-și uni destinele, însă sunt foarte ocupați cu alte planuri interesante. Deși se descrie ca o fată absolut normală, Rodriguez a recunoscut că e conștientă că are o viață de vis alături de fotbalist.
Georgina și Cristiano au împreună o fetiță
„Am avut mereu dorința de a fi o femeie fericită alături de soț și copii și exact de acest lucru am parte. Copii minunați, un om care mă iubește, care are grijă de mine. Îl iubesc, am grijă de el, îl ador, îl admir, este o persoană foarte bună și sunt foarte fericită să îmi împart viața cu el”, a spus logodnica lui Ronaldo.
Bruneta, care are o fetiță de aproape doi ani cu Cristiano, a dezvăluit și de ce nu s-au căsătorit până acum: „Căsătoria este în plan, însă acum avem multe planuri de viitor interesante. Avem patru copii de educat și suntem focusați pe acest lucru”.
În final, Rodriguez a vorbit și despre zvonurile despre a doua sarcină care circulă în ultima vreme și a explicat, cu mult umor: „Poate sunt însărcinată cu un elefant. Nu mă opresc din mâncat, ador să fac asta”.