GALERIE FOTO | Sora lui Kate Moss l-a fermecat pe fiul cel mare al lui David Beckham
Lottie, sora lui Kate Moss, l-a fermecat pe fiul cel mare al lui David Beckham, Brooklyn. Din câte se pare, părinții săi nu sunt bucuroși în ultima vreme, din cauza relațiilor pasagere pe care le-a avut tânărul.
Brooklyn Beckham și Lottie, sora vitregă a supermodelului britanic Kate Moss, sunt prieteni buni de mulți ani, însă la un moment dat au avut o relație amoroasă. Presa britanică a scris că tânăra ar fi povestit prietenilor că nu a fost nimic serios între ei, însă Brooklyn s-a lăudat, în ultima vreme, cu numeroasele sale cuceriri.
Sora lui Kate Moss l-a fermecat pe fiul cel mare al lui David Beckham
Fostul fotbalist David Beckam și soția lui, Victoria, nu sunt deloc mulțumiți de comportamentul fiului lor cel mare. Zvonurile despre relația cu Lottie i-au deranjat în mod particular, din cauză că amândoi sunt amici cu sora tinerei, modelul Kate Moss, scrie Daily Mail.
Lottie Moss îi calcă pe urme surorii ei vitrege, fiind la 21 de ani un model bine cotat și renumit pe podiumurile din întreaga lume. În plus, fotografiile sale de pe rețelele sociale îi aduc nenumărate complimente blondinei, cât și sume frumoase în conturi.