Gabriela Cristea și Tavi Clonda fac nunta la mai bine de 4 ani de la cununia civilă

28.06.2019, 09:08
Gabriela Cristea și Tavi Clonda fac nunta la mai bine de 4 ani de la cununia civilă

La mai bine de patru ani de când au spus un “Da!” hotărât în fața ofițerului de la Starea Civilă, Gabriela Cristea și Tavi Clonda se căsătoresc religios. La nunta lor vor participa și cele două mici prințese pe care le au: Iris și Victoria, iar lista invitaților este destul de scurtă, pentru că ei și-au dorit ca fericitul eveniment să fie unul doar cu persoanele apropiate.

Gabriela Cristea și Tavi Clonda se căsătoresc religios la sfârșitul verii

Devenită mămică pentru a doua oară la mijlocul lui martie, Gabriela Cristea este pregătită să îmbrace rochia de mireasă la sfârșitul acestei veri. Despre ziua în care ea și Tavi Clonda își vor jura credință în fața lui Dumnezeu, vedeta a dezvăluit că vor avea alături de ei maximum 20 de persoane, pentru că acest frumos eveniment și-l doresc doar pentru ei. “O să fie o cununie intimă, cu oamenii foarte apropiați, nu mai mult de 20 de persoane. O facem doar pentru noi. Victoria va fi domnișoară de onoare”, a declarat Gabriela Cristea în timpul unui interviu, relatează wowbiz.ro.

Aflată în concediu de maternitate, cunoscuta prezentatoare face tot ce îi stă în putință să iasă totul perfect în ziua cea mare. Unul dintre obiectivele sale este acela de a topi câteva dintre kilogramele în plus, motiv pentru care urmează o dietă drastică. “Încerc să adopt un stil de viaţă sănătos, nu pot să zic că ţin o dietă la propriu. Mi-am propus să mănânc de cinci ori pe zi, dar puţin şi doar carne cu legume. Câteodată îmi iese, câteodată nu…Contează mult să mă organizez şi să urmez un plan zilnic. Am grijă să beau multă apă, beau şi nişte ceaiuri de slăbit foarte bune pentru digestie. Mulţi mi-au sărit în cap când au auzit pentru că eu alăptez, dar am vorbit cu cei de la firma respectivă şi mi-au zis că este posibil să fie puţin agitat copilul din cauza pricina ceaiului respectiv, dar nimic mai grav. Iris nu a avut însă nimic. Mă moşteneşte! Pe mine nici cafeaua nu mă agită absolut deloc”, a mărturisit Gabriela Cristea în cadrul emisiunii online “Cristina Şişcanu Show”.

Nașii cuplului, Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, nu vor lipsi de la nunta lor. Ei sunt nașii de botez ai Victoriei, fiica de doi ani si jumătate a Gabrielei Cristea și a lui Tavi Clonda. De asemenea, ei o vor boteza și pe Iris, cea de-a doua fetiță a îndrăgitului cuplu.

Gabriela Cristea și Tavi Clonda au două fetițe împreună

Gabriela Cristea şi Tavi Clonda au făcut cununia civilă pe 30 aprilie 2015 la Casa de Căsătorii a Sectorului 4 din București. Pe atunci prezentatoarea avea 40 de ani, iar artistul 35 și, în urma ceremoniei, ea a luat numele soțului său în buletin, însă, numele de scenă l-a păstrat. Cei doi soți au devenit părinţi de fetiţă pe 23 septembrie 2017, într-o zi de sâmbătă, în jurul orelor 14:00, la o clinică privată din Capitală. Cântăreţul a asistat la naşterea bebeluşei care a primit nota 10 la naştere şi poartă numele Bella Victoria Margot Clonda. Cea de-a doua fetiță a cuplului a venit pe lume pe 17 martie 2019 și a primit numele Thea Iris Selena.

citește și...