FOTO EXCLUSIV / Însurat, dar nu prea! Gad Renert tot nu poate renunța la frumusețile autohtone. Esteticianul vedetelor, nedezlipit de o brunetă apetisantă la club

16.09.2020, 20:49
FOTO EXCLUSIV / Însurat, dar nu prea! Gad Renert tot nu poate renunța la frumusețile autohtone. Esteticianul vedetelor, nedezlipit de o brunetă apetisantă la club
Esteticianul vedetelor, nedezlipit de o brunetă apetisantă la club

Renert Gad nu dă semne că ar vrea să se cumințească. Medicul estetician israelian, cunoscut în showbiz ca Winnetou, are soție acasă și un băiat minunat, dar tot nu poate renunța la frumusețile autohtone.

Renert Gad este destul de cunoscut în lumea bună a Capitalei datorită meseriei sale. Este tânăr, celebru, iar femeile trag la el ca muștele la miere. Că deh, este la modă în ziua de astăzi să te afișezi cu bărbați celebri precum Gad.

Gad Renert este însurat, dar are timp și de alte femei

Renert Gad a fost filmat de paparazzi TACATACA în timp ce vrăjea de mama focului o tinerică, într-un club de fițe din Mamaia. După o relație de lungă durată cu femeia care i-a dăruit și un copil, Adela Terci, se pare că Renert Gad s-a cam plictisit de statutul de ‘bărbat de casă’, așa că a ales să mai flirtreze intens și cu alte domnișoare din lumea bună a Capitalei.

Zis și făcut! Renert Gad și-a petrecut toată vara pe litoralul românesc, iar ultimul weekend din vară l-a prins tot în stațiunea Mamaia. Doctorul estetician a petrecut de zor alături de o domnișoară misterioasă, care i-a oferit o companie cât se poate de plăcută.

Renert Gad nu s-a lăsat mai prejos și i-a făcut toate poftele tinerei! I-a pus vin în pahar, a îmbrățișat-o de mai multe ori și a pipăit-o de mama focului. Renert Gad se pare că a găsit cheia succesului nu doar pe plan profesional, ci și în materie de femei.

Așa se face că tinerica care i-a stat alături toată noaptea abia dacă își putea ascunde zâmbetul larg de pe chip, în preajma lui Gad. Cei doi au petrecut o seară de pomină la club, iar imaginile de mai sus nu mai au nevoie de nicio descriere.

Soția i-a iertat multe escapade amoroase

La începutul anului 2018, Gad Renert părea că se cumințise și își dorea cu ardoare să se facă băiat de casă. La vremea respectivă, acesta avea mai mult timp de familie, nu de clubbing. După ce fusese surprins în compania mai multor femei, Gad Renert se întorsese cu coada între picioare la Adela, mama fiului său. Se pare că nu l-a ținut prea mult, așa că a revenit la vechile lui obiceiuri.

În urmă cu patru ani, se zvonea că Gad Renert a avut o idilă chiar și cu Monica Bîrlădeanu. Apropiații medicului mărturiseau că actrița a făcut primul pas în relația lor. În schimb, cei doi au susținut mereu că au doar o relație profesională.

 

 

citește și...