FOTO EXCLUSIV. Florin Neby, extrem de grijuliu cu soția! Antrenorul de fitness abia dacă își poate lua mâinile de pe partenera lui

15.11.2020, 16:30
FOTO EXCLUSIV. Florin Neby, extrem de grijuliu cu soția! Antrenorul de fitness abia dacă își poate lua mâinile de pe partenera lui
Florin Neby, grijuliu cu soția

Florin Neby, antrenorul de la ‘Neatza cu Răzvan și Dani’, este un soț grijuliu! Bărbatul este la fel de îndrăgostit de partenera lui ca-n prima zi, așa că îi face toate mofturile acesteia. 

Simpaticul antrenor din matinalul ‘Neatza cu Răzvan și Dani’ are un mariaj fericit! Din 2015, el este însurat cu Andreia Popa, femeia care i-a dăruit și un copil, pe micuțul Abel.

‘Suntem împreună de un an și jumătate, însă eu simt că ne cunoaștem de o viață. M-a cucerit prin naturalețea ei, prin modul rațional, dar și sensibil, în care vede lucrurile. Plus ca este femeie din toate punctele de vedere’, mărturisea Neby despre Andreia Popa, înainte de a căsători civil cu ea.

Florin Neby și Andreia Popa sunt căsătoriți de 5 ani

Campionul european la gimnastică masculină, Florin Neby, și-a cerut iubita de soție în finala consursului “Splash! Vedete la apă”. La vremea respectivă, tânărul de 33 de ani a ieșit din bazin și i-a dăruit inelul actualei lui soții.

Deși anii au trecut, Florin Neby a rămas la fel de îndrăgostit de soția lui, Andreia, cu toate că femeia este mai mare decât el cu șase ani. Cei doi soți au fost surprinși de paparazzi TACATACA la o terasă din nordul Capitalei, alături de niște prieteni.

Florin Neby, nedezlipit de soția lui 

Cât timp au petrecut la o șuetă, Florin Neby a fost extrem de atent la nevoile partenerei sale. Nu a rămas indiferent la faptul că soției îi era cam frig, așa că a mers rapid să ia o păturică din interiorul restaurantului și i-a adus-o acesteia.

Apoi, s-a așezat pe scaunul de lângă ea și și-a sprijinit capul de umărul femeii, semn că Neby încă este îndrăgostit până peste cap de Andreia, mama fiului său.

Cu toate că Andreia Popa nu mai este o tinerică, soția antrenorului de fitness arată în continuare de milioane, iar orele petrecute în sala de sport au dat rezultat în cazul ei. De altfel, ambii soți sunt pasionați de un stil de viață sănătos.

Florin Neby are o experienţă de peste 20 de ani în gimnastică, domeniu în care a obţinut zeci de medalii naţionale şi internaţionale, fiind campion european şi mondial la gimnastică masculină şi Maestru Emerit al Sportului în România.

În urmă cu cinci ani, Florin Neby și-a deschis propriul club de fitness, ‘Neby Fitness’. În prezent, firma acestuia are două săli în București, în zona Băneasa, respectiv Domenii-Ion Mihalache. Din cauza pandemiei de coronavirus, antrenorul a fost nevoit să amâne deschiderea unei noi locații.

‘În acest an, focusul nostru este pe menținerea sănătății echipei și asigurarea unui sistem prin care membri să se simtă cât mai safe atunci când vin la sală. Această pandemie are și parti bune, s-a confirmat încă o dată cât este de importantă sănătatea, mulți am învățat să facem sport de acasă și, după o perioadă scurtă în care am dat năvală în supermarketuri, în ultima lună și jumătatea am învățat să cumpărăm atât cât consumăm.

Toate aceste schimbări ne ajută să ne construim obiceiuri mai sănătoase. Blocarea activității aduce în continuare doar pierderi pentru toată lumea, dar decizia nu este a noastră’, mărturisea Florin Neby, în luna mai a acestui an, într-un interviu pentru digital-business.ro.

citește și...