Fostul solist de la Cargo a fost externat! Cum arată și care e starea artistului

15.07.2019, 16:50
Fostul solist de la Cargo a fost externat! Cum arată și care e starea artistului
Kempes se simte foarte bine după externare

Ovidiu Ioncu Kempes, fostul solist al trupei Cargo, a fost externat, la două săptămâni după ce a suferit un accident de motocicletă. 

Pe 1 iulie, fostul vocalist de la Cargo, în prezent liderul trupei Kempes, s-a lovit de o mașină în timp ce se afla pe motocicletă. Șoferul unui autoturism a întors fără să se asigure, iar artistul nu a mai putut evita impactul, intrând puternic în lateralul mașinii. 

Solistul a fost imediat transportat la spital, unde a aflat că are un umăr și un cot dislocate și unde a rămas internat. Kempes s-a ales și cu fractură de piramidă nazală și cu numeroase răni la nivelul feței, pentru că în urma coliziunii casca de protecție pe care o purta s-a spart. 

A mai făcut un accident grav acum 25 de ani

Potrivit Libertatea, fostul solist Cargo a fost supus unor investigații medicale amănunțite, iar pe 2 iulie a fost externat. 

„A ținut Dumnezeu cu el”, a declarat Georgiana Dodan, soția lui Kempes, după teribilul accident. 

Potrivit partenerei sale de viață, artistul se simte bine și se recuperează, motiv pentru care nu a anulat concertul pe care îl avea programat în urmă cu două weekenduri: „Cred că îi face bine psihic. Ce să zic, nu-i un lucru bun nici să stai la pat“. 

Ovidiu Kempes a mai avut un accident de motocicletă, în urmă cu 25 de ani, iar iubita lui de-atunci a murit în urma coliziunii.

Vezi imagini de la externarea lui Kempes aici.

 

citește și...