Familia Luizei Melencu, gest extrem în fața jandarmilor! Bunicul fetei amenință că își dă foc

27.09.2019, 18:41
Familia Luizei Melencu, gest extrem în fața jandarmilor! Bunicul fetei amenință că își dă foc
Bunicul Luizei Melencu a amenințat că își dă foc

Anchetatorii au mers astăzi acasă la Familia Melencu pentru a pune în executare un mandat de aducere. Mama Luizei a refuzat să îi însoțească, iar lucrurile au degenerat rapid. 

Pentru că Monica Melencu nu s-a prezentat la DIICOT pentru a i se preleva noi probe biologice, a fost emis un mandat de aducere, iar jandarmii au mers astăzi la locuința sa din Dioști pentru a-l pune în aplicare. 

Oamenii legii au fost primiți, însă, cu ostilitate, atât de familia Luizei, cât și de vecinii acesteia, care i-au scos din curte cu forța. Monica Melencu a leșinat și după ce și-a revenit a refuzat vehement să îi însoțească pe jandarmi. 

Bunicul Luizei a chemat Ambulanța

„Nu merg. Suport consecințele. Pot să mă aresteze, eu nu merg!”, a susținut mama Luizei. „Așa nu merge, nu puteți trage de ea. Nu va merge. Să fie clar. Păi ce faceți? ne traumatizați aici?”, a spus bunicul fetei de 19 ani dispărute în aprilie.

Bunicul Luizei a sunat la 112 și a solicitat o Ambulanță, care a ajuns rapid la fața locului. Atât bărbatul, cât și fiica sa au fost consultați și, pentru că aveau tensiunea mare, li s-a recomandat să fie transportați la spital pentru îngrijiri medicale, însă Monica Melencu a refuzat.

„Noi suntem aici pentru a pune în aplicare un mandat de aducere și asta vom face”, au spus jandarmii. 

Oamenii legii s-au văzut nevoiți să alerge după bunicul Luizei pentru a-l liniști, după ce acesta a turnat benzină pe el și a amenințat că își dă foc. 

 

citește și...