Elena Băsescu, imagine emoționantă de Paște cu cei trei copii
Pe Elena Băsescu sărbătorile pascale din acest an au prins-o în autoizolare, alături de cei trei copii ai săi.
Elena Băsescu are doi copii cu Bogdan Ionescu, soţul de care a divorţat în toamna lui 2016, și o fetiță cu tânărul Cătălin Tomată, de care s-a despărțit în urmă cu câteva luni.
De Paște, fiica fostului preşedinte al României a rămas singură cu micuții săi, însă nu a ratat șansa de a publica o imagine emoționantă cu aceștia pe rețelele de socializare.
Elena Băsescu, imagine emoționantă de Paște cu cei trei copii
Bruneta este fericită că i-a avut alături pe copiii săi de sărbători, însă a mărturisit că îi este dor de cei dragi, în special de sora, mama și tatăl ei.
‘Lumina Învierii Domnului să vă aducă speranță și bucurie în suflete! Este primul an când suntem departe de mama, tata si Ioana. Ne lipsesc nespus‘, a scris mezina fostului președinte pe Instagram.