Drama familiei tânărului mort în accidentul produs de Mario Iorgulescu! Au mai pierdut un copil

09.09.2019, 10:50

Durere de nedescris în familia lui Daniel, tânărul mort în accidentul produs de Mario Iorgulescu, sâmbătă spre duminică. Rudele acestuia sunt împietrite de durere, mai ales că acesta se întorcea de la un priveghi.

Drama familiei tânărului mort în accidentul produs de Mario Iorgulescu! Au mai pierdut un copil

Unchiul lui Daniel a făcut și primele declarații, mărturisind cu lacrimi în ochi că nepotul său nu a avut nicio șansă. De asemenea, Mario Iorgulescu a fost conștient imediat după producerea tragediei.

Vali Guță a spus că părinții lui Daniel nu-și revin din șoc. Ei nu sunt la prima tragedie. În trecut le-a murit fetița în vârstă de șase ani.

‘Se întorcea de la un priveghi. În spate era familia (…) A decedat pe loc, nimeni nu l-a mai putut ajuta. Mario era conștient, era în picioare, vorbea ceva incoerent. Mario, la Elias, vorbea! Sper ca presa să prezinte corect situația, era conștient, vorbea, nu știu după aceea ce s-a întâmplat, dar și la Elias l-am văzut pe picioarele lui. Părinții sunt în stare de șoc, am avut nevoie de ambulanță și pentru tatăl nepotului meu, dar și pentru mama, a cărei zi de naștere este azi.

Ei au mai pierdut o fetiță, din cauza unei boli incurabile, la vârsta de 6 ani. Vor amândoi să moară acum! L-am ținut pe tatăl lui la mine până dimineața, de frica mamei, să nu sufere un șoc. Până la urmă i-am spus și i s-a făcut rău (…). Mario venea de la o partidă de poker unde băuse și se distrase, iar nepotul meu venea de la un priveghi și urma să meargă la un grătar la mama lui, de ziua ei’, a declarat Vali Guță, la Radio Sport 1.

Mario Iorgulescu, fiul președintelui LPF Gino Iorgulescu, se află în stare gravă, la secția de Terapie Intensivă de la Spitalul Elias.

‘A ajuns în stare gravă, este victima unui accident rutier cu o contuzie abdominală și toracică forte, cu hemoperitoneu, adică sânge în burtă, s-a intervenit chirurgical de urgență azi-noapte, operația a avut ca scop controlul sângerării, adica hemostaza, e în stare gravă, dar stabilă deocamdată. Este în Terapie Intensivă, nu este conștient, este intubat și ventilat mecanic’, a declarat, pentru Mediafax, Silvius Negoiță, purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias.

 

citește și...