Distracție mare la BAC: o elevă a dansat pe manele după ce a ieșit din examen, deși nu a scris nimic pe foaie

22.08.2019, 18:01
Distracție mare la BAC: o elevă a dansat pe manele după ce a ieșit din examen, deși nu a scris nimic pe foaie
O tânăra a dansat pe manele, deși nu a scris nimic pe foaia de examen Foto: Știrile Pro TV

Sesiunea a doua a examenului de bacalaureat a debutat astăzi, cu proba de Limba și Literatura Română. Peste 40.000 de elevi își mai încearcă norocul o dată pentru a promova. 

Cei mai mulți dintre cei care au susținut azi prima probă a examenului au declarat că nu au avut timp pentru a se pregăti pe perioada verii, dar sunt siguri că vor câștiga bani frumoși și fără prea multă școală. 

În fața Liceului Tehnologic „Traian Vuia” din Capitală, la nici o oră și jumătate de la începerea probei de română elevii erau foarte relaxați și păreau să nu aibă nicio grijă. O adolescentă a început să „se rupă” pe manele după ce a ieșit de la examen, deși le-a mărturisit reporterilor Pro TV că nu a scris nimic pe foaie, pentru că nu îi veneau idei. 

„Pentru mama am venit să dau BAC-ul, eu nu am vrut”

„Nu m-am înscris în prima sesiune de Bac, că am avut o problemă. Am fost la mare și am venit acum. Mai ales pentru mama, pentru ea am venit să dau, că eu n-am vrut.”, a spus o altă adolescentă. 

Mai mult decât atât, absolvenții de liceu nu au planuri de viitor legate de continuare studiilor, în cazul în care trec BAC-ul. 

„Aș sta pe acasă, să meargă treaba, stau bine momentan”, „Facultatea nu e pentru mine, nu m-aș vedea acolo” sau „Vreau să plec în Anglia să fac bani” sunt doar câteva dintre răspunsurile date de elevi. 

Vezi video aici. 

 

citește și...