Dan Chișu, cancer de piele de la un coș! Cum și-a dat seama artistul de boala cruntă

07.08.2019, 13:37
Dan Chișu s-a luptat de două ori cu cancerul

Regizorul Dan Chișu s-a luptat, de două ori, cu o boală dificilă, greu de diagnosticat. Recent, producătorul a vorbit despre lupta cu maladia și despre copilăria sa.

Potrivit Life.ro, Chișu a fost diagnosticat cu cancer de piele de două ori: „La un moment dat, am observat că, după ce făceam baie, când mă ștergeam cu un prosop de bumbac, aspru, bun pentru un masaj, vedeam un semn de sângerare pe frunte. Mi s-a părut ciudat mai ales că nu avusesem vreun coș sau altceva. Cinci ani mai târziu, a apărut al doilea cancer de piele, care nu a fost o recidivă, ci un nou cancer, localizat într-un alt loc. Un coș care s-a închis, apoi s-a deschis, apoi s-a transformat într-o pată mică, roșie, care din când în când sângera”.

„Am copilărit în zona Dunării, mergeam la plajă fără rezerve” 

Regizorul a vorbit și despre cauzele care au dus la apariția acestei boli: „Am făcut o emisiune la Realitatea TV, Realitatea pe Mediterană se numea, am cumpărat o barcă cu pânze, am pus câteva camere acolo și am stat vreme de 5 ani de zile, din mai până în octombrie, acolo. Am copilărit în zona Dunării, mergeam la plajă, fără rezerve niciodată, eram bun prieten cu soarele. Dar am păstrat acest obicei, prost, românesc, să mă dau cu cremă doar în prima săptămână, ca și când crema era doar ca să nu mă înroșesc. Iar imediat ce mă bronzam, mă opream de la folosit crema de protecție”.

„În fiecare dimineață îmi inspectez pielea”

Chișu a mai povestit, pentru Life.ro, că și tatăl său a suferit de cancer, cumplita boală provocându-i decesul.

„Am aflat după aceea că acest carcinom bazo-celular este cea mai simplă formă de cancer de piele, dar, când am văzut niște fotografii cu ce se poate întâmpla dacă nu îl tratezi, am realizat că este important să intervin. În fiecare dimineață îmi inspectez pielea și îmi dau seama imediat dacă apare ceva. Acum, după al doilea diagnostic, aș zice că am mult mai mare grijă de mine, mă dau cu cremă de protecție și nu plec fără șapcă, iar dacă merg într-o zonă unde trebuie să rămân mai mult afară, la soare, mă dau cu crema de protecție. E ușor neplăcut pentru mine pentru că am senzația că această cremă îmi face fața sidefie. Mă tot întreabă oamenii dacă vin de la filmare, fiindcă par machiat. Este o cremă ușor reflectorizantă și dă senzația că ai pe față un strat de machiaj”, a mai spus regizorul.