Dacia, lovitură de senzație! Toată Marea Britanie vorbește despre mașina românească
Compania Dacia a trecut printr-o perioadă foarte bună anul trecut, atât în ceea ce privește vânzările, cât și producția. În Franța unul dintre modele a ajuns chiar în topul celor mai vândute mașini, așa că nu e de mirare că autoturismul producție românească stârnește tot mai multe reacții și în Marea Britanie.
Astfel, vânzările Dacia în Regatul Unit au crescut cu aproape 50% în luna iunie a acestui an, potrivit Reuters. Deși cumpărarea autoturismelor noi nu a stârnit același interes în rândul englezilor, luna trecută Dacia a vândut 2.935 de vehicule pe piața britanică. Astfel, creșterea a fost de 46,76% față de aceeași perioadă din 2018.
Pe lângă modelele de la Dacia, în topul celor mai bine vândute modele se află Ford Fiesta, Vauxhall Corsa, MINI, Volkswagen Golf și Ford Focus.
„Ne confruntăm cu o nouă lună de declin al vânzărilor, dar suntem în mod special îngrijorați de scăderea cererii pentru vehicule cu propulsie alternativă. Producătorii au investit miliarde de euro pentru a aduce aceste vehicule pe piață, dar eforturile lor sunt subminate de politicile confuze și de retragerea prematură a subvențiilor auto”, a afirmat șeful Asociației Producătorilor și Comercianților de Automobile din Regatul Unit (SMMT), Mike Hawes.
Vânzările de maşini noi în Marea Britanie au scăzut cu 3,4% în primul semestru din 2019, la 1,27 milioane de autoturisme. În primele șase luni ale lui 2019, Dacia a vândut pe piața britanică 18.568 vehicule, în creștere cu 36,36% față de perioada similară din 2018, când a înmatriculat 13.617 de mașini.
Marea Britanie rămâne a doua mare piață auto din Uniunea Europeană, după Germania.