Cum trebuie să procedezi când îți pierzi buletinul. Acte necesare și pașii de urmat
În cazul în care ți-ai pierdut buletinul, cel mai ușor este să afli cu exactitate ce pași trebuie să urmezi și ce acte sunt necesare pentru eliberarea unui nou act.
Pentru a evita să pierzi timp și energie dacă ți-ai pierdut actul de identitate, ideal este să afli ce pași ai de urmat și ce acte sunt necesare.
Cum trebuie să procedezi când îți pierzi buletinul
În cel mult 24 de ore de când ai observat că ai pierdut actul, este necesar să te prezinți la Direcția pentru Evidența Persoanelor. Acolo vei completa o declarație, apoi buletinul pierdut va fi declarat nul, iar un altul va fi emis. Nu uita să iei cu tine un alt document care confirmă identitatea, cum ar fi permisul auto sau pașaportul.
Actele necesare pentru eliberarea unui nou buletin
- certificatul de naștere, în original și copie;
- certificatul de căsătorie, în original și copie (dacă este cazul);
- hotărârea de divorț, în original și copie (dacă este cazul);
- actul care dovedește adresa de domiciliu, în original și copie;
- certificatul de deces al soțului/soției, în original și copie (dacă este cazul);
- certificatele de naștere ale copiilor minori, sub 14 ani, în original și copie (dacă este cazul);
- un document emis de autoritățile statului, cu o fotografie de dată recentă (permis de conducere, diplomă de absolvire, livret militar), în original și copie;
- un timbru fiscal;
- chitanță care dovedește plata taxei eliberării noii cărți de identitate (7 lei), pe care o plătești la taxe şi impozite sau prin SMS.