Cum şi-a revenit Alex Dima după ce soția lui a murit de cancer. ‘Mi-am reproşat pentru că am dus-o la medicul acesta’

06.05.2021, 14:53
Cum şi-a revenit Alex Dima după ce soția lui a murit de cancer. 'Mi-am reproşat pentru că am dus-o la medicul acesta'

Alex Dima, fost corespondent la Parlament, a trecut printr-o adevărată dramă în urmă cu 12 ani, atunci când și-a pierdut soția. Jurnalistul de la PRO TV a fost nevoit să-și crească fetița singur, după ce partenera lui a decedat de cancer. 

Recent, Alex Dima i-a făcut dezvăluiri cutremurătoare lui Cătălin Măruţă despre moartea soției, Roxana, dar și despre cum a reușit să treacă peste toate greutățile.

Alex Dima, despre moartea soției

”În 2009, am făcut un material la New York cu prinţesa Marina Sturza, care are un centru de îngrijire paliativă pentru bolnavii de cancer, Hospice Casa Speranţei de la Braşov. Şi îmi aduc aminte foarte bine cum insistam să o cunosc, să înţeleg ce o determină să facă ceea ce face, să lucreze cu bolnavii de cancer în fază terminală.

O întrebam dacă nu o încarcă să fie într-un centru paliativ. Iar ea mi-a răspuns că nu, pentru că sunt oameni acolo şi asta e misiunea ei. Am rămas cu treaba asta în mine. Se întâmpla undeva la sfârşit de noiembrie 2009, pe 1 decembrie a intrat materialul cu ea la Pro TV, iar o lună mai târziu am aflat că soţia mea are cancer. Când eram jos, oamenii de aici, de la Pro TV, m-au luat şi m-au ridicat”, a povestit Alex.

Fiica lui, Sara, a fost cea care l-a ajutat să depășească momentul teribil din viaţa sa.

”E cumplit când afli o astfel de veste. Probabil dacă nu era Sara, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat, probabil o luam razna sau probabil nu mai ştiaţi nimic de mine niciodată în România, pentru că am avut foarte multă ură pe locul acesta. Pe locul ăsta pentru că (soţia mea-n.r.) a ajuns într-un spital, la un doctor care nu a tratat-o aşa cum trebuie. I-a dat nişte creme. Te duci la doctor şi ţi se spune că eşti bine, ai chestia asta, nu ai nimic, du-te acasă şi vezi-ţi de viaţă şi acolo era o boală care s-a dezvoltat fără să ştim. Boala asta se dezvoltă fără să ştii. Când am aflat a fost prea târziu, mult prea târziu. Cu siguranţă, dacă mergeam în altă parte… Foarte multă vreme eu mi-am reproşat, pentru că eu am dus-o la medicul acesta şi eu am insistat să meargă la doctorul acesta, pe care l -am dat apoi în judecată şi colegiul medicilor l-au oprit să mai fie doctor”, a mai explicat Alex Dima.

Are o nouă relație

În prezent, Alex Dima are o relație stabilă cu Georgiana, femeia pe care a întâlnit-o în aeroport, în urmă cu șase ani.

“Am văzut-o în aeroport, la Timişoara, unde eram la un eveniment, s-a băgat în faţa mea la check-in. Am râs, apoi am privit-o, după filtru am văzut-o iar, priviri în sala de aşteptare, priviri în avion. Trei luni mai târziu, am fost invitat într-o bancă să vorbesc despre copiii din MagicCamp. Şi acolo era ea, s-a ocupat de povestea asta! Şi de atunci e bine. Suntem de aproape 6 ani împreună. Mi-au atras atenţia ochii, zâmbetul şi tupeul”, a mai adăugat acesta.

citește și...