Cum să prepari cea mai bună friptură de miel pentru masa de Paște. Sfaturi geniale pentru o carne fragedă și suculentă

28.04.2021, 13:49
Cum să prepari cea mai bună friptură de miel pentru masa de Paște. Sfaturi geniale pentru o carne fragedă și suculentă
Cum să prepari cea mai bună friptură de miel pentru masa de Paște. Sfaturi geniale pentru o carne fragedă și suculentă/ foto: pixabay

Nu există Paște fără friptura de miel pe masă! Tot mai mulți români preferă să cumpere de la comercianți pulpa de miel, pentru că este mult mai fragedă și suculentă. Dar câți știu să prepare o friptură tradițională de miel la cuptor, delicioasă, iar carnea să pice singură de pe os. 

Doar câteva zile ne mai despart de sărbătoarea pascală, una dintre cele mai importante sărbători din an, și de masa îmbelşugată la care se vor strânge toți membrii familiei.

Gospodinele pregătesc din timp preparatele festive: drob de miel, ouă roșii, ciorbă de miel, friptură de miel, iar ca dulciuri cozonac și pască.

Rețetă friptură de miel la cuptor pentru masa de Paște

Pentru ca friptura de miel la cuptor să iasă savuroasă, este esențial ca și carnea să fie proaspătă. Noi vă propunem azi cea mai simplă rețetă de friptură de miel la cuptor pe care o poate prepara oricine, acasă. Iată de ce ingrediente ai nevoie:

  • două kg de pulpă de miel
  • un kg de cartofi
  • opt căței de usturoi
  • 200 ml de vin alb
  • 300 ml de apă
  • 100 ml de ulei
  • trei crenguțe de rozmarin
  • șase frunze de mentă proaspătă
  • sare
  • piper

Mod de preparare:

Pulpa de miel se spală foarte bine și se șterge de apă cu un prosop de bucătărie. Se curăță cățeii de usturoi și se taie felii. Apoi, pulpa de miel se înțeapă din loc în loc, pe ambele părți. În găurile formate introducem usturoiul și ungem pulpa cu ulei, apoi presărăm sare și piper.

Într-o tavă se adaugă puțin ulei și o ungem, apoi așezăm pulpa, turnăm vinul, apa și punem puțin rozmarin. Tava se acoperă cu folie de aluminiu și se introduce în cuptorul preîncălzit la o temperatură de 200 de grade Celsius, timp de o oră jumătate.

După ce timpul s-a scurs, se scoate tava și se întoarce pulpa pe partea cealaltă. Se acoperă cu folia și se mai lasă 30 de minute. Apoi, întoarcem pulpa și adăugăm cartofii fierți și curățați de coajă. Aceștia se dau prin sosul cărnii și deasupra lor punem puțină sare și rozmarin, apoi acoperim tava și o mai lăsăm o jumătate de oră.

La final, se scoate tava, se dă folia la o parte și se mai introduce timp de 30 de minute la cuptor pentru rumenit. Poftă bună!

citește și...