Cum să ai un bronz sănătos și frumos: ce recomandă specialiștii

13.08.2019, 15:28
Cum să ai un bronz sănătos și frumos: ce recomandă specialiștii
Sfaturile specialiștilor te ajută să obții bronzul dorit

Ne aflăm în sezonul vacanțelor însorite și al zilelor de plajă, iar cele mai multe persoane își doresc un bronz sănătos și frumos. Cu ajutorul recomandărilor dermatologilor, poți obține o nuanță arămie irezistibilă.

Deși unii oameni evită să folosească loțiuni de protecție solară cu factor mare pentru că au senzația că se bronzează greu, dermatologii atrag atenția asupra acestui fapt. Cremele de protecție pentru plajă sunt esențiale și te apără atât de arsuri solare, cât și alte efecte negative ale radiațiilor solare.

Înainte să alegi factorul de protecție potrivit pentru tipul tău de piele, ține cont de sfaturile de mai jos:

– copiii sub 14 ani și adulții cu pielea albă, translucidă, care se înroșesc imediat la contactul cu soarele au nevoie de un factor de protecție 40 sau 50;

– copiii de peste 14 ani și adulții cu pielea normală, nici prea deschisă, nici prea închisă, care se bronzează, dar se și înroșesc ușor ar trebui să apeleze la o cremă cu SPF 30;

– copiii peste 14 ani și adulții cu pielea măslinie, puțin mai închisă la culoare, care se bronzează ușor și se înroșesc rar au nevoie de factor de protecție 20.

Dermatologii recomandă ca loțiunile cu factor de protecție 10 sau mai mic să fie folosite doar dacă ai stat deja la soare câteva zile și doar dimineața și după-amiaza, în niciun caz în perioada prânzului.

Nu folosi uleiuri naturale pentru protecție solară

Pentru eficiență maximă, aplică loțiunea de protecție cu o oră înainte să mergi pe plajă și reaplic-o odată la 2-3 ore.

Specialiștii avertizează să nu folosești uleiuri naturale pentru protecție solară, deoarece nu te protejează de efectele nocive ale soarelui. Deși te vei bronza mai repede, riști să te alegi cu arsuri grave la nivelul tegumentului.

De asemenea, pauzele sunt binevenite și o perioadă scurtă petrecută la umbră îți va scădea riscul de arsuri solare și îți va face bronzul mai rezistent în timp.

 

citește și...