Cum s-a schimbat viaţa Paulei Chirilă, de când s-a despărțit de iubitul tinerel: „N-am ales persoana potrivită, n-am ales drumul potrivit”

06.11.2019, 16:35

Paula Chirilă a demonstrat de nenumărate ori că este o femeie puternică. Chiar dacă a trecut recent printr-o despărţire, actriţa a reușit să se ridice mai puternică și mai încrezătoare în forțele sale proprii. 

Este cunoscut faptul că Paula Chirilă a avut parte de un divorţ dureros, iar după această perioadă grea, a crezut că şi-a găsit în sfârşit liniştea în braţele unui bărbat mult mai tânăr. Trecerea timpului i-a demonstrat vedetei că lucrurile nu stau aşa cum îşi imagina şi a renunţat la relaţia care nu o mai împlinea.

„Am început să fiu mai pretenţioasă, nu mai pierd vremea cu orice neisprăvit. Sunt mult mai selectivă, timpul mi-l preţuiesc mai mult. Am trecut şi prin perioada în care eram mai disperată că nu mă mai ia nimeni, că râmăn fată bătrână. Mi-am dat seama de valoarea pe care o am. Am încredere în mine, toată viaţa am suferit de încredere în mine. Am zis că a venit momentul să am încredere în mine” a spus Paula Chirilă, pentru Antena Stars.

„N-am ales persoana potrivită”

Mai mult, Paula Chirilă a mărturisit faptul că şi-a dat seama că nu a ales persoana potrivită, iar pentru a trece mai repede peste acest eşec au ajutat-o foarte mult prietenele artistei.

„N-am ales persoana potrivită, n-am ales drumul potrivit., n-am luat o decizie aşa cum trebuia. Am avut parte şi de prieteni foarte buni. Mi-au zis prietenele că m-am îndepărtat de mine, că nu mai fac alegerile bune” a mai mărturisit Paula Chirilă.

citește și...