Cum folosim corect masca de protecție. Ce spun medicii
În contextul creșterii numărului de persoane infectate cu coronavirus în România, medicii au explicat în detaliu cum trebuie folosită corect masca de protecție.
La nivel mondial, au fost confirmate până azi 134,935 de persoane infectate cu noul coronavirus, înregistrându-se 4.990 de decese. Numărul persoanelor infectate din România a ajuns la 70 și autoritățile sunt în alertă.
Cum folosim corect masca de protecție
Pentru a limita riscul de infectare cu coronavirus, specialiștii recomandă să ne spălăm cât mai des pe mâini cu apă și săpun, să evităm locurile aglomerate și călătoriile în zonele de risc, să ne acoperim gura și nasul când strănutăm sau tușim, să evităm să ne atingem fața dacă nu avem mâinile igienizate, să evităm contactul de persoane infectate sau suspecte sau care s-au întors din zonele de risc, scrie Antena 3.
Medicii consideră că masca de protecție ar trebui purtată doar dacă ai suspiciunea că ești bolnav sau dacă te afli în preajma persoanelor infectate.
Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne au transmit o serie de recomandări pentru utilizarea corectă a măștilor de protecție:
- Înainte de a pune o mască, spălați-vă pe mâini cu săpun și apă sau folosiți gel antibacterian pe bază de alcool.
- Acoperiți-vă gura și nasul cu masca și asigurați-vă că nu există decalaje între față și mască.
- Evitați să atingeți masca pe timpul folosirii. Dacă faceți acest lucru, spălați-vă mâinile înainte cu apă și săpun sau gel antibacterian pe bază de alcool.
- Înlocuiți masca cu una nouă dacă aceasta se umezește și nu reutilizați măștile de unică folosință.
- Pentru a scoate masca, nu atingeți partea din față a măștii, o puteți da jos din spate. Aruncați imediat masca la coșul de gunoi și spălați-vă pe mâini cu apă și săpun sau cu gel antibacterian pe bază de alcool.
Foto: Pixabay