Cum arată acum Sanda Țăranu, una dintre cele mai cunoscute crainice de la TVR. Are 81 de ani
Sanda Țăranu face parte din generația de aur a crainicelor de la Televiziunea Română. La 81 de ani, această arată impecabil: a rămas aceeași prezență elegantă și rafinată.
Sanda Țăranu a rămas în memoria telespectatorilor drept una dintre cele mai profesioniste şi mai seducătoare prezenţe de pe micul ecran din perioada comunistă. A impresionat publicul cu aparițiile ei.
Sanda Țăranu a urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică, pe care le-a absolvit în 1963, pregătindu-se pentru o carieră de actriță. În timpul studenției a colaborat cu Televiziunea Română pentru diverse emisiuni, iar ulterior a devenit una dintre cele mai cunoscte vedete ale Televiziunii Naționale.
Sanda Țăranu s-a retras din lumina reflectoarelor la sfârșitul anilor ’90. Acum, Sanda Țăranu are 81 de ani, dar a rămas aceeași prezență plină de eleganță.
Fosta crainică de la TVR locuiește singură, după ce soțul său a încetat din viață în urmă cu cinci ani. Aceasta a explicat cum suportă această perioadă de izolare din cauza pandemiei de coronavirus.
”Cum mă simt? Așa, ca toată lumea! Nu, nu stau chiar tot timpul acasă, folosesc acel interval 11-13 ca să ies din casă. Acum, bunăoară, sunt la cumparături. Iar acasă…nu pot să spun că mă plictisesc. Spre exemplu, acum mi-a împrumutat o vecină o carte foarte interesantă :” Șurik”, un roman si de dragoste, dar care prezintă și tabloul unei perioade foarte grele din Rusia de după cel de-al doilea război mondial. Apoi ascult muzică – obișnuiesc să ascult Radio Romania Muzical, care retransmite lucrari mai vechi, pe care îmi place să le reascult.
Mă uit puțin și la televizor, dar nu rezist mult : e foarte greu de suportat ceea ce se intâmplă la această oră în lume. Curățenie nu prea fac, pentru că la mine în general e curat tot timpul. In plus, femeia care mă ajută la curățenie nu se poate deplasa acum, așa că sunt nevoită să am grijă și să păstrez curat în casă. Nu pot spune nici că stau toată ziua in bucătărie, pentru că în ultima vreme m-am specializat in salate. În rest…aștept să treacă toată povestea asta și să mă pot bucura de primăvară”, a declarat Sanda Țăranu pentru femeide10.ro.