Cornelia Catanga și Aurel Pădureanu s-au despărțit. ”A fost un motiv foarte bine întemeiat”
Binecunoscuta cântăreață de muzică de petrecere Cornelia Catanga s-a despărțit de partenerul ei de viață, Aurel Pădureanu. Anunțul a fost făcut chiar de vedetă.
Cornelia Catanga și Aurel Pădureanu s-au separat încă din luna apilie a acestui an, după cum a dezvăluit artista la emisiunea ”Star Matinal”, de la Antena Stars.
Se pare că motivul separării celor doi a fost unul cât se poate de serios.
„Nu știu dacă ar fi bine să spun chestia asta. Noi de o perioadă suntem despărțiți. Din aprilie, eu și Pădureanu suntem despărțiți. A fost un motiv foarte bine întemeiat, poate că de comun acord că stăm în aceeași casă. El stă la etajul 1, iar eu stau la etajul 2. (…) Mâncăm separat, eu mănânc cu copiii, nora mea îl servește”, a declarat Corjnelia catanga, potrivit spynews.ro.
Cornelia Catanga a ținut să menționeze că a avut parte de o căsnicie fericită.
„Vreau să vă spun că am avut o căsnicie fericită. (…) Eu dacă transmit ceva, vorbesc cu copilul. (…) M-am certat, ca fiecare. Dacă spune cineva că nu se ceartă într-o relație, nu există așa ceva”, a mai spus cântăreața.
”Doi oameni m-au ajutat”
Cornelia Catanga a vorbit și despre alte probleme pe care le are. Vedeta stă cu chirie în Bragadiru și plătește foarte mult.
„De doi ani și jumătate stau în Bragadiru, cu chirie, cum să nu fiu supărată? În pandemia asta cine ar putea să mă ajute pe mine? De cântat, nu am avut unde să cânt și nu am putut. Doi oameni m-au ajutat. Plătesc o chirie foarte mare unde stau, am de urcat zilnic 44 de scări”, a afirmat artista.
Cornelia Catanga a mărturisit și că a luat în greutate în această perioadă, lucru care o deranjează foarte mult.
„Sunt atât de supărată că m-am îngrășat în 7-8 luni de zile. Când a plecat Alexandru în America am slăbit, apoi, după problema pe care am avut-o cu stopul cardio-respirator, din cauza medicamentelor, am luat cred că 26 de kilograme. Am luat atâtea pastile, încât îmi era scârbă să mai beau și apă”, a mai spus Cornelia Catanga, conform sursei mai sus-menționate.