Connect-R şi SHIFT au renunţat la barbă după 3, respectiv 10 ani, pentru ”Te cunosc de undeva!”

10.09.2022, 13:21
Connect-R şi SHIFT au renunţat la barbă după 3, respectiv 10 ani, pentru ”Te cunosc de undeva!”
Connect-R şi SHIFT au renunţat la barbă după 3, respectiv 10 ani, pentru ”Te cunosc de undeva!”

Connect-R şi SHIFT vor face echipă în cel mai nou sezon ”Te cunosc de undeva!”, ce va avea premiera sâmbătă, de la 20:00, la Antena 1, iar cei doi au simţit din plin provocările ruletei, încă din prima gală a transforming show-ului. Dacă iniţial s-au bucurat pentru transformarea primită, imediat cei doi şi-au dat seama că vine la pachet cu o mulţime de sacrificii.

Connect-R şi SHIFT s-au văzut nevoiţi să facă o schimbare drastică de look, încă din prima gală, difuzată sâmbătă, de la 20:00, la Antena 1. Ruleta le-a pregătit celor doi o transformare de zile mari, în rapperul Daddy Yankee, prilej cu care au trebuit să renunţe la barbă. Pentru Connect-R, schimbarea a venit după mai bine de 3 ani, în vreme ce Shift a renunţat pentru prima oară la barbă după aproape 10 ani. „Chiar mi-a fost greu, nu eram nici eu obişnuit, nu mai zic cum a fost pentru cei din jur!”, a povestit amuzat SHIFT.

Nu doar schimbarea de look le-a dat bătăi de cap lui Connect-R şi lui SHIFT: „Când am intrat la doamna Crina, la antrenamentele de canto, ne-am dat seama că ne-am bucurat degeaba! 4 foi de versuri în spaniolă….Eu nu pot să reţin atâtea versuri nici la piesele mele într-un timp atât de scurt!”, a mărturisit Shift. Cum se vor descurca cei doi cu provocarea primită, telespectatorii vor putea afla urmărind premiera noului sezon Te cunosc de undeva!

Cine concurează în noul sezon al emisiunii ”Te cunosc de undeva”

Transforming show-ul ”Te cunosc de undeva!” a ajuns la majorat! Cel de-al 18-lea sezon al show-ului de la Antena 1 aduce pe scenă o nouă serie de artişti #NăscuţiPentruSpectacol. Provocări majore, transformări majore şi surprize majore sunt doar câteva dintre ingredientele #tcdu18, care va putea fi urmărit în curând la Antena 1, un sezon cât o petrecere imensă, care adună laolaltă toată muzica lumii, pe cea mai mare scenă.

Connect-R & SHIFT, Feli & Nicolai Tand, Jo & Liviu Teodorescu, Eliza & Cosmin Natanticu, Emilian & WRS, Rona Hartner & Johny Romano, Sore & Emma de la ZU şi Emi & Cuza vor face spectacol la dublu, în curând la Antena 1

citește și...