Cine este al treilea finalist la ”Splash! Vedete la apă”
Cristi Pulhac și Natalia Duminică, primii finaliști la ”Splash! Vedete la apă”
Alina Pușcaș, Margherita, Cristi Pulhac, pălărierul Radu Itu, Fachiru din Periș și Otilia Bilionera au fost primii concurenți care și-au făcut curaj să urce pe platformele din Bazinul Olimpic de la Bacău în prima ediție ”Splash! Vedete la apă”, la Antena 1. De la o săritură spectaculoasă în îmbrățișare cu antrenorul Cătălin Cozma a Alinei Pușcaș, la încercări curajoase ale lui Cristi Pulhac și Fachiru din Periș, prima ediție a concursului nu a fost lipsită de emoții și adrenalină. Cei trei au primit cele mai mari punctaje din partea juraților și ocazia de a arăta o nouă săritură pentru a-i impresiona pe aceștia. În cele din urmă, câștigătorul primei ediții, ales de jurați, a fost fostul fotbalist Cristi Pulhac, cel care va merge direct în finală.
Dj Harra, Mario Fresh, Giani Kiriță, Cătălin Cazacu, Chelsea și Natalia Duminică sunt curajoșii care și-au testat limitele în cea de-a doua ediție a emisiunii la ”Splash! Vedete la apă”. Curajul a fost cuvântul care a marcat cea de-a doua ediție ”Splash! Vedete la apă”, iar cei mai mulți dintre concurenți nu au ezitat să urce pe platforma de zece metri. Iar dacă DJ Harra, complet terifiată de înălțimi, a avut nevoie ca Chelsea să o împingă pentru a sări, ceilalți concurenți i-au uimit pe jurați cu abilitățile lor. Natalia Duminică, Mario Fresh și Chelsea au primit cele mai mari punctaje ale serii și ocazia de a performa o nouă săritură. În cele din urmă, Natalia Duminică a fost cea care a primit votul de încredere pentru a fi trimisă direct în finală.