Cinci cutremure joi noaptea în România. S-au produs la interval de câteva ore

30.10.2020, 09:19
Cinci cutremure joi noaptea în România. S-au produs la interval de câteva ore
Cinci cutremure joi noaptea în România. S-au produs la interval de câteva ore

Cinci cutremure s-au produs în noaptea de joi spre vineri, la interval de câteva ore, în zonele Vrancea și Vaslui. Cel mai puternic seism a avut magnitudinea de 4,2.

Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 4,2 s-a produs în noaptea de joi spre vineri, la ora locală 0:39, în zona Moldovei, judeţul Vaslui, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, relatează Agerpres. Cutremurul a avut loc la o adâncime de 8 kilometri.

Patru minute mai târziu, respectiv la ora 0:43, s-a produs în aceeaşi zonă un nou seism, dar cu o magnitudine slabă de 2,6 şi la o adâncime de 5 km. Joi seara au mai avut loc trei cutremure, două de suprafaţă în zona Moldovei, judeţul Vaslui, ambele la o adâncime de 6 kilometri, cu magnitudini de 2,1 şi 2,9, şi unul de adâncime în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, cu o magnitudine de 3.

36 de cutremure în luna octombrie în România

De la începutul lunii octombrie, în România au avut loc 36 de cutremure cu magnitudini cuprinse între 2 şi 4,2 pe Richter, conform sursei mai sus-menționate.  Cel mai semnificativ seism din acest an s-a produs în data de 31 ianuarie, în judeţul Vrancea, la o adâncime de 121 de kilometri, şi a avut o magnitudine de 5,2 pe scara Richter. Cutremurul din luna ianuarie a acestui an a fost resimţit şi la Bucureşti.

Mai multe cutremure cu magnitudinea de peste 4 grade pe scara Richter au avut loc în România în anii 2019-2020. În data de 2 iunie 2020, Un cutremur cu magnitudinea 4,8 pe scara Richter, revizuit la 4,4, s-a produs la ora 14:12, în judeţul Buzău, la o adâncime de 99 de kilometri. În data de 25 aprilie, un seism cu magnitudinea 5 s-a produs la ora 1:04, în zona seismică Vrancea, judeţul Galaţi, la o adâncime de 23 de kilometri.

În anul 2019, în data de 9 ianuarie, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, s-a produs un seism cu magnitudinea de 4,4 pe Richter. De asemenea, în data de 7 septembrie, un seism cu magnitudinea de 4,1 pe scara Richter s-a produs, la ora 2:21, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, la adâncimea de 136 de kilometri.

citește și...