Chef Cătălin Scărlătescu: ”Lumea o să țină de bani. Cel puțin patru, cinci ani de aici încolo nu o să se mai înghesuie lumea la restaurante”

10.05.2020, 15:19

Chef Cătălin Scărlătescu este de părere că criza provocată de pandemia de coronavirus îi va face pe oameni să fie mai cumpătați când vine vorba de cheltuielile pentru ieșiri la restaurant.

Chef Cătălin Scărlătescu a afirmat, într-un interviu pentru life.ro, că lumea nu se va mai înghesui la restaurante după încheierea pandemiei de coronavirus.

”Eu vă spun că nimic din ce a fost nu va mai fi. Vă dați seama că după ce s-o termina cu criza asta, sunt sigur că lumea nu o să se mai arunce așa direct în cafenele și în restaurante. Nu.

Lumea o să țină de bani că nu se știe ce urmează. Cel puțin patru, cinci ani de aici încolo nu o să se mai înghesuie lumea la restaurante.

Nu sunt pesimist, sunt foarte optimist. HORECA și industria de mașini sunt duse în cap”, a declarat acesta.

Chef Cătălin Scărlătescu a precizat și de ce nu vrea să-și mai facă restaurant.

”Eu nu aveam nimic, aveam doar colaborări (n.r. înainte de criză), nu sunt restaurantele mele. Eu nu vreau să-mi mai fac restaurant.

E cea mai mare greșeală a unui om să-și facă restaurant. Dacă vrei restaurant înseamnă că nu mai ai nevastă, nu mai ai copii, nu mai ai familie, casă, nu mai ai nimic.

Restaurantul îți mănâncă toate resursele, nu doar cele financiare, îți stoarce orice secundă din viață. Dacă nu ești tu acolo, se duce de râpă și nu merită efortul”, a mai spus acesta.

citește și...