Ce spune Raed Arafat despre măsurile de relaxare începând cu luna mai

21.04.2020, 15:15
Ce spune Raed Arafat despre măsurile de relaxare începând cu luna mai
foto: captura video

Marți, 21 aprilie, în a doua zi de Paște, Raed Arafat a făcut un anunț așteptat de toată lumea. Acesta a declarat că măsuri de relaxare vor fi luate începând cu luna mai. Dacă măsurile vor fi luate mai devreme, situația ar fi gravă pentru sistemul sanitar.

Ce spune Raed Arafat despre măsurile de relaxare începând cu luna mai

‘Cel puțin pe durata acestei stări de urgență, este posibil către sfârșitul ei, dacă situația evoluează cum sperăm să evolueze, să înceapă măsurile de relaxare. Dar suntem dependenți foarte mult de noi. De acceea noi am repetat și am insistat ca lumea să respecte restricțiile chiar dacă sunt foarte greu de respectat, pentru că numai așa putem ieși cu un impact cât mai mic posibil. Deci, dacă totul merge bine, primele măsuri ar putea fi relaxate între prima decadă și a doua decadă a lunii mai’, a declarat Raed Arafat la Antena 3.

Până în acest moment, sistemul sanitar din România a trecut cu brio peste starea de urgență.

‘Trebuie să vedem impactul pe sistemul sanitar. Până acum, sistemul sanitar, cu toate probleme lui, a suportat bine, nu a ajuns încă la saturație, nu am ajuns încă să avem lipsă de ventilatoare sau lipsa de paturi de Terapie Intensivă și va trebui să menținem așa. În situația în care relaxezi prea devreme măsurile și crește numărul brusc al cazurilor, automat efectul asupra sistemului sanitar va fi foarte mare și devastator’, a mai adăugat secretarul de stat.

citește și...