Ce se va întâmpla cu elevii din România după Paște

25.03.2020, 11:49
Ce se va întâmpla cu elevii din România după Paște
Ce se va întâmpla cu elevii din România după Paște

Ministrul educației a explicat, ieri, ce se va întâmpla cu elevii din România după Paște. 

În contextul creșterii accelerate a răspândirii coronavirusului în România, Monica Anisie, ministrul educației, a explicat ce se va întâmpla cu anul școlar în curs. 

Ce se va întâmpla cu elevii din România după Paște

Anisie a declarat aseară la Digi24 că nu va ezita să solicite înghețarea anului școlar acest lucru, dacă în felul acesta copiii vor fi mai feriți de pericolul îmbolnăvirii.

„Suntem încă sub incidența decretului prin care toate cursurile, inclusiv cele din mediul universitar, sunt suspendate. Dacă este necesar, probabil că se va prelungi (decretul pentru starea de urgență – n.r.), dar la momentul acesta, nu putem să spunem în mod clar. Trebuie să privim lucrurile în funcție de evoluția pandemiei de coronavirus din România. Cred că în aceste momente este foarte important pentru noi toți să ne știm copiii în siguranță și sănătoși. Dacă este vorba despre siguranța și sănătatea copiilor, voi fi prima care voi solicita ca această situație să se prelungească, pentru a nu-i pune în niciun moment în pericol pe copii și pe studenți”, a spus Monica Anisie.

„Încă o dată, îi asigur pe elevi, studenți, profesori și părinți că la acest moment NU luăm în calcul înghețarea anului școlar. E adevărat că specialiștii Ministerului Educației lucrează la mai multe scenarii. Privim cu foarte mare atenție și la ceea ce se întâmplă în cadrul sistemelor de educație din statele Uniunii Europene, pentru că de fapt, cu toții ne confruntăm cu o astfel de situație grea”, a mai precizat ministrul.

Foto: Inquam Photos

citește și...