Ce se va întâmpla cu averea lui Cornel Galeș. Avea două procese legate de averea lăsată de Ileana Ciuculete
Cornel Galeș a murit, dar în urma lui a lăsat două procese legate de averea pe care a lăsat-o soţia lui, Ileana Ciuculete. Bărbatul se judeca cu cei doi fii ai solistei, Mugurel şi Cristian Sfetcu.
Ce se va întâmpla cu averea lui Cornel Galeș
Văduvul cântăreţei Ileana Ciuculete a decedat la vârsta de 57 de ani. Cornel Galeș a fost obligat de judecători să plătească o cotă parte din casa în care a locuit ani de zile cu Ileana Ciuculete.
Astfel, acesta trebuia să le dea băieţilor cântăreţei câte 34.000 de euro, cotă-parte din vila respectivă, dar şi câte 6.000 de lei, cotă-parte din drepturile de autor.
Cornel Galeș a primit cel mai mult din avere, dar şi o cotă parte din drepturile de autor.
”Instanţa nu a reţinut aceste bunuri. A respins ca neîntemeiat. S-a împărţit jumătatea de casă de 91.000 de euro din cei 182.000 de euro, la cât a fost vândută casa. O pătrime din jumătatea de vilă i-a revenit lui Galeş, iar trei pătrimi le-au revenit copiilor”, a explicat la momentul respectiv, avocatul Teodor Popa, cel care i-a apărat pe băieţii artistei.
Cornel Galeş a rămas după Ileana Ciuculete cu o casă în Chitila, un apartament în Cosmopolis, casă, maşină, iar unii spun că şi-ar fi cumpărat o vilă cu piscină şi o casă, inclusiv în Spania, unde se mutase de doi ani de zile, dar şi locurile de veci din Cimitirul Străuleşti, unde îşi făcuse cavou cu artista.
Mai mult de atât, fiul cel mic al Ilenei locuiește în casa din Craiova care este pe numele lui Galeș, pentru care există pe rol un alt proces. Cornel Galeș promisese că îi va trece pe numele fiului cel mic locuinţa amintită, disputată într-un dosar deschis în Craiova.
Acum, băieții Ilenei Ciuculete nu-şi doresc altceva decât ceea ce li se cuvine, iar restul averii ar putea trece la fiica lui Galeș, Claudia.
”Dacă fata lui Galeş, care este rudă de gradul 1 refuză moştenirea, urcă în grad fratele lui. Conform legii, copiii şi părinţii sunt rude de gradul 1, fraţii de gradul 2. Dacă nici acesta nu va dori moştenirea, atunci statul român va interveni. Iar băieţii îşi iau partea lor. Ei nu doresc nimic din ce nu li se cuvine… Eu am vorbit cu ei, păreau foarte afectaţi. Pentru că una-i una, alta-i alta, chiar s-au oferit să ajute…”, a avocatul Răzvan Socoteanu, cel care i-a reprezentat la început pe băieţi, pentru Click!